Nicolae Ceauşescu făcea şi el "PROMISIUNI ELECTORALE" în urmă cu exact 23 de ani

Pe 20 noiembrie 1989, la București, avea loc cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, ultimul organizat înainte de izbucnirea Revoluţiei din 1989. Timp de cinci zile, cât a durat manifestarea, Nicolae Ceauşescu şi-a prezentat raportul politic în faţa unei audienţe impresionante, fiind reales pentru ultima oară secretar general al PCR.

Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu din 20 noiembrie 1989 s-a intitulat astfel:  Raportul cu privire la stadiul actual al societăţii socialiste româneşti, la activitatea Comitetului Central în perioada dintre Congresul al XIII-lea şi al XIV-lea, la realizarea programului-directivă de dezvoltare economico-socială în cincinalul al IX-lea şi în perspectiva până în anii 2000-2010, în vederea îndeplinirii neabătute a programului de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, 20 noiembrie 1989. O titulatură impresionantă...

A ținut șase ore

"Cel mai iubit fiu al poporului" primea aplauzele şi ovaţiile a peste 3300 de delegaţi convocaţi la Sala Palatului. Nu-i trecea prin minte că le primea pentru ultima oară. Mai ales că era foarte preocupat de raportul citit de-a lungul a şase ore, în prima zi a Congresului. Raport în care Nicolae Ceauşescu își prezenta "promisiunile electorale" și o Românie prosperă: "Consumul alimentar a crescut de la 1800 de calorii zilnic pe locuitor în 1950, la circa 3300 de calorii în prezent, România înscriindu-se între ţările cu un bun consum, din punct de vedere al necesităţilor".

Edificarea orânduirii socialiste

Printre altele, regimul comunist îşi propunea pentru perioada 1991-1995 ca "Producţia - marfă industrială să crească cu 30-50%, dar este necesar să avem în vedere că, în cadrul dezbaterilor în partid şi cu întregul popor, s-a subliniat că este necesar să considerăm acest spor ca minim - şi trebuie să acţionăm pentru o creştere mai accentuată. În cele 24 de capitole ale raportului mai erau punctate şi "edificarea cu succes a noii orânduiri socialiste", marile realizări de după Congresul al IX-lea, în cadrul căruia Ceauşescu a fost ales secretar general, şi planurile cincinale în perspectiva anilor 2000-2010.

Nici politica externă nu a fost ocolită. La 20 noiembrie 1989, Ceauşescu a cerut pentru prima dată ca toate acordurile încheiate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu Germania, inclusiv Pactul Ribbentrop-Molotov, să fie anulate.

Ce a urmat după Congres, în decembrie, se știe...

evz.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?

astăzi, 13:41

Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...