Reguli noi pentru motociclişti: pot circula pe benzile de autobuz şi se pot strecura printre maşini!

"Nu mi se pare normal pentru că ei apar și cu viteză, se bagă printre mașini, unul vine pe stânga, unul vine pe dreapta. Foarte prost și foarte periculos. Atâta timp cât e vehicul, mi se pare normal să stea în trafic și să își aștepte rândul", a declarat un şofer.

Reguli noi pentru motociclişti: pot circula pe benzile de autobuz şi se pot strecura printre maşini!

   Foto: Captură video Observatornews.ro

Schimbare majoră pentru motocicliști. Un proiect de lege, adoptat de Senat, propune ca aceştia să circule pe benzile de autobuz și să se strecoare printre mașinile blocate la semafor. Inițiatorii spun că așa ar scădea timpul pierdut în trafic și riscul de accidente. Mulți șoferi se tem că noua regulă ar putea aduce haos pe șosele.

Proiectul de lege adoptat tacit de Senat le-ar permite motocicliştilor să circule pe benzile destinate transportului public și să se strecoare printre coloanele de mașini oprite la semafor, la trecerile de pietoni sau de cale ferată. În prezent, manevra este interzisă și se pedepsește cu amendă de până la 800 de lei și reținerea permisului pentru 30 de zile.

 

Zone speciale pentru motociclete în fața intersecțiilor

Proiectul mai propune și marcarea unor zone speciale, de trei metri, în fața intersecțiilor, rezervate exclusiv motocicletelor și mopedelor. Astfel, acestea vor putea pleca primele la culoarea verde, fără să fie nevoite să se strecoare printre mașini, scrie Observatornews.ro.

Inițiatorii cred că astfel va fi redus și riscul de accidente. În plus, în parcările publice, motocicliştii ar urma să aibă locuri gratuite.

"Ar reduce foarte mult timpii de deplasare şi, cumva, toată acţiunea este făcută în ideea de a ajuta mobilitatea urbană. E important şi pentru șoferi să înțeleagă că odată ce cineva a trecut la un scuter, cumva îi ajută și pe ei sa circule mai repede", a explicat Răzvan Pavel, iniţiatorul proiectului.

Șoferii, păreri împărțite

Unii şoferi cred, însă, că regulile noi ar putea crea haos în trafic.

"Nu mi se pare normal pentru că ei apar și cu viteză, se bagă printre mașini, unul vine pe stânga, unul vine pe dreapta. Foarte prost și foarte periculos. Atâta timp cât e vehicul, mi se pare normal să stea în trafic și să își aștepte rândul", a declarat un şofer.  

"Apar foarte repede în jurul unor conducători de autoturisme pentru că au acest avantaj de a se strecura. Sunt puțini motocicliști care, într-adevăr, cunosc pericolul real. Majoritatea circulă exploatând calităţile și performanţele motocicletelor pe stradă așa cum nu trebuie sau, să fiu mai direct, transformă strada în circuit", a declarat Sorin Ene, expert în conducere defensivă.

În România sunt înmatriculate peste 225.000 de motociclete și peste 6.600 de mopede.

Anul trecut au fost înregistrate 353 de accidente grave în care au fost implicate motociclete iar 87 de oameni au murit.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trasee ideale pentru plimbarea căruciorului în oraș: unde să mergi și ce să eviți

astăzi, 20:58

Sfaturi pentru o experiență relaxantă și sigură Pentru a transforma plimbarea cu căruciorul într-o experiență relaxantă și sigură, asigură-te că alegi trasee bine întrețin...

Tânăr transportat la spital, după ce a ieșit cu mașina în decor pe un drum național din Botoșani! (Foto)

astăzi, 20:51

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au...

Adolescenți care ard pentru idei – determinare și creativitate la elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi!

astăzi, 20:07

Pe măsură ce timpul ne albește tâmplele avem tendința de a afirma, nonșalant, că noile generații sunt ”palide”, fără voință și lipsite de ancorarea vie în substanț...

-->