Sindicatul Europol reclamă faptul că sistemul de supraveghere video din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani ar fi utilizat pentru cercetarea disciplinară a unor angajați.
Sindicaliștii susțin că ar fi fost înregistrate și discuții între agenți și cetățeni, punctând că este vorba despre o încălcare a principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal fără acordul persoanei vizate.
„Astfel, prin intermediul acestui sistem de monitorizare s-a ajuns inclusiv la înregistrarea discuţiilor ambientale dintre poliţişti şi cetăţeni, aspect care constituie o prelucrare neautorizată a datelor cu caracter personal, cu atât mai mult cu cât în sediul Poliţiei, respectiv în sala de primire a publicului colegii noştri sunt nevoiţi uneori să realizeze audieri de persoane în cauze penale, discuţii la care pot avea acces terţe persoane ”autorizate” de conducerea IPJ Botoşani, cu toate că activitatea de urmărire penală nu este publică şi nici nu trebuie diseminată către persoane/entităţi care nu au vreo calitate în procesul penal”, au transmis sindicaliştii.
Sindicatul Europol a făcut publică și o declarație a unui polițist prin care povestește o discuție purtată între un alt om al legii și o femeie. (Vezi FOTO)
„Mai jos puteți observa cel mai elocvent exemplu de încălcare a principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal fără acordul persoanei vizate, ce constă în înregistrarea audio-video a discuțiilor dintre un polițist din cadrul IPJ Botoșani și un cetățean, precum și utilizarea ilegală a acesteia în procedura disciplinară”, mai spun sindicaliștii.

(Foto: Sindicatul EUROPOL)
În acest sens, Sindicatul Europol menționează că a fost sesizată Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDC) cu privire la încălcarea principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Sindicaliștii spun că ar fi al doilea caz de acest gen care s-a petrecut în acest an.
„Cu privire la aceste abuzuri, organizația noastră a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDC) cu privire la încălcarea principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, acesta fiind cel de-al doilea caz din acest an, după ce în prealabil la nivelul IPJ Mehedinți, fostul inspector șef a dispus o aberație asemănătoare cu privire la supravegherea angajaților”, declară sindicaliștii.
Reacția IPJ Botoșani
Cu privire la cele semnalate de Sindicatul Europol, reporterii Știri.Botoșani.Ro au solicitat reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani un punct de vedere.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani, a precizat că sistemele de supraveghere video existente atât la nivelul inspectoratului, cât și la nivelul celorlalte subunități din județ sunt instalate pentru asigurarea pazei, protecției persoanelor, bunurilor și valorilor.
„Sistemele de supraveghere existente în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și al subunităților din județ sunt instalate în scopul asigurării pazei, protecției persoanelor, bunurilor și valorilor conform prevederilor privind securitatea obiectivelor”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
De asemenea, reprezentanții IPJ mai menționează că nu există interconexiune cu alte sisteme și nici nu se înregistrează sunetele.
„Precizăm faptul că în acest moment nu există interconexiune cu alte sisteme și nu se înregistrează sunetele. Toate sistemele de supraveghere sunt instalate în condițiile prevăzute de legislația în vigoare”, completează Delia Nenișcu.
