Record negativ în Cernavodă: cea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase solide din anul 1999 încoace.

Incidenţa tumorilor canceroase solide diagnosticate în Cernavodă şi zonele învecinate a ajuns la cel mai ridicat nivel din anul 1999 încoace, arată studiul anual privind starea de sănătate şi frecvenţa cancerelor la oamenii care trăiesc în apropierea obiectivelor nucleare.

Specialiştii care au realizat studiul au spus pentru Economica.net că această creştere se datorează în parte unei mai bune depistări a cazurilor de cancer. Aceştia nu se pot pronunţa ferm dacă există o legătură de cauzalitate între incidenţa crescută a cancerelor şi traiul în proximitatea obiectivului nuclear, pentru că lipsesc investigaţii ţintite în această direcţie. 

În anul 2015 au fost diagnosticaţi cu tumori canceroase solide 218 locuitori din zona Cernavodă, adică din oraşele Cernavodă, Medgidia şi o serie de localităţi rurale situate pe o rază de 30 de kilometri din jurul obiectivului nuclear. Această valoare înseamnă o rată a incidenţei tumorilor maligne solide în această zonă de peste 228 de tumori solide la 100.000 de locuitori, se arată în studiul "Supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare majore", făcut public recent. Cu acest rezultat, avem cea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase solide la locuitorii din Cernavodă din anul 1999 încoace, aşa cum veţi vedea detaliat în graficul de mai jos.

Incidenţa unei boli se referă la numărul de cazuri noi de boală diagnosticate în cursul unui an, raportat la suta de mii de locuitori. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu, noaptea trecută, într-o gospodărie din Ungureni din cauza coșului de fum neprotejat termic!

astăzi, 08:57

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. O parte din acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz ...

Calendar Ortodox, 8 noiembrie 2026: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

astăzi, 08:00

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi ...

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...