REACȚIA tatălui celor doi copii, scoși din casă cu Poliția după 20 de ani de „captivitate”!

Au fost scene desprinse parcă din filmele de acțiune, zilele trecute, într-un cartier din Botoșani.

O familie din Botoșani a fost evacuată cu forța de polițiști, după ce timp de aproape două decenii nu au mai ieșit din casă. Din cauza problemelor psihice pe care le aveau, cei trei au devenit o amenințare reală pentru vecini, iar autoritățile au fost nevoite să spargă uşa pentru a intra în apartament.

Timp de 20 de ani, mama și cei doi copii nu au mai ieșit din locuință. O rudă le aducea de mâncare și le ducea gunoiul din când în când.

„De ce nu ieșeau din casă? De frică! Băiatul are patru ani de zile de când nu ieșea din casă. Fosta soție și fata, nici ele nu ieșeau de vreo 15 ani", spune Sandu Constantin, tatăl celor doi bolnavi.

 

După ani de zile de izolare, o femeie de 67 de ani și cei doi copii ai săi, de 44 și 47 de ani, au fost scoși cu forța de autorități din casa în care erau baricadați. De fiecare dată când vorbeau cu alți oameni, nu era pentru a cere ajutor, ci pentru a lansa amenințări șocante.

„Tulbură în mod constant ordinea și liniștea publică prin proferarea de injurii adresate de la balconul locuinței către ceilalți locatari, precum și amenințări cu distrugerea imobilului prin explozie, incendiere sau inundare. S-a pătruns în imobil prin forțarea ușii de acces", a declarat Ionuț Stărincă, comisar-șef la Poliția Botoșani.

Familia izolată refuza orice comunicare cu oamenii, iar situația devenise un adevărat coșmar pentru vecini. Oamenii susțin că, de ani de zile, au trăit cu frica că, într-o zi, totul ar putea degenera.

„Ei sunt bolnavi psihic și, dacă nu-și iau tratamentul și nu știu să-l ia, fac crize. Disconfort continuu. Gălăgie, lovituri în plafon cu un obiect contondent, mai mereu", a spus o vecină.

Familia, internată la psihiatrie

Tatăl celor doi frați, în schimb, susține că poliția a acționat brutal și că familia s-a izolat din frică, nu din rea-voință.

Ușa locuinței era blocată cu un dulap și mai multe saltele.

„De frică, stăteau cu dulapul acesta în ușă. Doar când veneam eu îl trăgeau la o parte", a spus tatăl celor doi copii, potrivit observatornews.ro.

Familia, care s-a baricadat între patru pereți, a fost internată pe Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Botoșani. Medicii sunt cei care vor decide dacă vor primi tratament de lungă durată sau se vor întoarce în comunitate.

Citește și Scenă desprinsă din filmele de acțiune la Botoșani. Familie scoasă cu Poliția din casă, după o „captivitate” de 20 de ani!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”

astăzi, 12:26

O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...

Botoșănean reţinut după ce a vândut o maşină care nu era a lui!

astăzi, 12:04

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase. Bărbatul de 42 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, est...

„Reziliența începe acasă” - ISU Botoșani, alături de comunitate de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și Ziua Informării Preventive!

astăzi, 11:27

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al Județului Botoșani marchează, în data de 13 octombrie a.c., Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională p...