Angajații SDN Botoşani prezenți la protestul din fața Ministerului Transporturilor!

Peste 1.000 de salariați ai CNAIR își exprimă nemulțumirile față de măsurile impuse prin controversata ordonanță „trenuleț”.

Zeci de angajați ai Secției de Drumuri Naționale Botoșani s-au alăturat, joi, protestului organizat în fața Ministerului Transporturilor, unde peste 1.000 de salariați ai CNAIR și-au exprimat nemulțumirile față de măsurile impuse prin controversata ordonanță „trenuleț”.

Sindicaliștii acuză desființarea Agențiilor de Control și Încasare (ACI), lipsa controalelor asupra vehiculelor supradimensionate, distrugerea negocierilor colective și încălcarea drepturilor angajaților.

 

Aceștia au transmis un mesaj ferm autorităților: „Guvernanți, opriți distrugerea drumurilor și atacul asupra angajaților CNAIR! Suntem în pragul unui dezastru rutier și social!”

Reprezentanții sindicaliștilor de la CNAIR „Elie Radu” avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, activitatea companiei ar putea fi blocată, iar protestele s-ar putea extinde la nivel național. precizează Newsradio.ro

“Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România tace, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este sabotată din interior, iar drumurile României sunt condamnate la distrugere. Nu vom permite concedieri colective. Nu vom accepta haosul legislativ care lovește în angajați și infrastructură! Dacă nu se iau măsuri rapide, vom bloca activitatea și vom protesta în toată țara”, au transmis angajații CNAIR.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preotul Garnizoanei Botoșani, membru în „Sacerdotes Militares”, primul cor al preoților militari din Patriarhia Română!

astăzi, 07:33

În contextul hotărârii Sfântului Sinod nr. 6333 luată în ședința de lucru din 1-2 iulie 2025, de instituire a Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie, ziua de ...

Metoda de vânat iepuri!

astăzi, 07:15

Materiale necesare: O caramida, un morcov si un pumn de piper. Mod de operare: Te duci in padure si pui caramida intr-un loc deschis, unde poate fi observata cu usurinta. Peste caramida asezi morco...

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...