Reacția primarului din Vorona, după un nou protest al sătenilor din comună. „Este provocat dintr-un interes al unei familii de aici din sat” (video)

Protestul oamenilor din comuna Vorona a continuat și în această săptămână, după ce acțiunea de pichetare anterioară nu a avut succes.

Reacția primarului din Vorona, după un nou protest al sătenilor din comună. „Este provocat dintr-un interes al unei familii de aici din sat” (video)

   Foto: Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona

Localnicii din satul Icușeni Vale, din comuna Vorona, au organizat, luni la amiază, un protest fiind nemulțumiți de mașinile de mare tonaj care trec prin sat și le afectează locuințele.

Drumul asigură accesul la o balastieră de pe râul Siret, iar numărul camioanelor care îl tranzitează zilnic este foarte mare.

Dacă ies 80 de mașini pe zi sau 30, 40, nu este normal. Afectează toate casele. Sunt case bătrânești, sunt case cu lut și normal că se dârdâie”, spune un localnic din satul Icușeni.

La fața locului a ajuns și Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona, care a stat de vorbă cu cetățenii. De asemenea, și reprezentanți ai balastierei au fost prezenți.

Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona, spune că protestul ar fi pornit și întreținut de o familie din sat, care ar avea alte interese la mijloc.

„Este un protest pornit și întreținut de cineva care are un interes concret, pentru că i se împiedică o afacere ilegală. O afacere ilegală, dar desfășurată pe picior mare. Acest protest invocat în mod articial este exploatat și politic de niște oameni care nu se ridică la nivelul problemelor adevărate”, a declarat Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona.

De asemenea, primarul din Vorona spune că sătenii ar fi acuzat faptul că, din cauza exploatației apei din Siret ar fi scăzut și nivelul apei din fântâni. Cu toate acestea, primarul susține că probleme cu apa din fântâni sunt în toată comuna, nu doar la Icușeni.

Se invocă scăderea nivelului apei în fântâni din cauza exploatării apei din Siret, dar Siretul este la peste 1000 de metri, chiar 1500 de metri distanță. Însă scăderea nivelului apei freatice nu este doar aici, ci este peste tot în județ, peste tot în țară. Noi avem probleme cu lipsa apei din fântâni în toată comuna, nu doar aici la Icușeni Vale”, a completat Aurel Ștefan.

Cât despre infrastructură, primarul susține că acest segment de drum a fost cuprins într-un proiect de modernizare, însă nu au reușit să prindă finanțare în totalitate.

Afectarea infrastructurii... infrastructura nu este afectată de acum, oamenii ăștia au început să exploateze de la sfârșitul lui iunie. Este un segment de drum din infrastructura noastră pe care l-am avut cuprins într-un proiect de reabilitare prin Anghel Saligny, dar nu ni s-a dat toată finanțarea și în condițiile astea a trebuit să reducem. El este preluat într-un alt proiect pregătit de noi pe o altă finanțare, doar că nu s-a ajuns la punerea în practică. Deci, cum v-am spus, este un protest provocat dintr-un interes al unei familii de aici din sat, care se încearcă a fi valorificat politic”, a adăugat primarul Aurel Ștefan.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu într-un bloc din Bucecea: Proprietara garsonierei a ieșit singură, alte 10 persoane s-au autoevacuat! (Foto)

Monday, 13 July 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră situată la parterul unui bloc din orașul Bu...

Eliza-Mara: 5 ani și o operație de 44.000 de euro care îi poate reda șansa de a merge! (Foto)

Monday, 13 July 2026

Născută prematur, la doar 700 de grame, și diagnosticată cu paralizie cerebrală, Eliza-Mara Stancu face terapie de la vârsta de cinci luni. După ani de recuperare și o intervenție difici...

Convorbiri critice la Memorialul Ipotești cu Ioana Bot și Cătălin Cioabă!

Monday, 13 July 2026

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 21 iulie 2026, o nouă ediție a întâlnirilor Convorbiri critice. Imaginea pe care...