Reabilitarea termică a blocurilor se apropie de final! Vezi când vor trebui locatarii să plătească
Stiri Botosani Wednesday, 12 August 2015 ActualitatePotrivit lui Cornel Herghelegiu, directorul Direcției de dezvoltare locală, s-au dat ordine de începe a lucrărilor pentru un bloc de pe strada Victoriei și Cuza Vodă nr.2, iar în zilele următoare va fi dat ordinul de începere și pentru Calea Națională nr.56. Pe strada Victoriei lucrările vor fi executate de firma Top Design, iar pe celelalte străzi de Dio Construct.
În cadrul acestui program de reabilitare termică cu fonduri europene, în municipiul Botoșani au fost reabilitate 40 de scări de bloc. S-au făcut intervenții la fațadele blocurilor, prin realizarea termosistemului, înlocuirea tâmplăriei uzate cu tâmplărie de aluminiu, lucrări la subsol la rețeaua de alimentare cu apă caldă, lucrări la șarpantă, iar la unele blocuri lucrări la terase.
“Pe actuala perioadă de finanțare nu va mai fi depus niciun proiect de reabilitare a blocurilor pentru că lucrările trebuie finalizate la data de 31 decembrie. Așteptăm startul la noua perioadă de finanțare când acest program va fi continuat", a declarat directorul Direcției de dezvoltare locală.
Fiecare locatar va trebui să plătească un procent cuprins între 10 și 20% din valoarea lucrării. Plata se va face eșalonat, începând de anul viitor, pentru o perioadă de cinci ani.
“După recepția lucrărilor se va face calculul pe fiecare apartament", a mai precizat Cornel Herghelegiu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)
În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...
Un botoșănean furios a distrus telefonul soției, nu avea voie nici să se apropie de ea!
La data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna C...
Un cioban din Galați a fost prins în Vama Rădăuți-Prut cu un pistol, l-a cumpărat să se apere!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria armelor neletale, pentru care, un cetăț...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.35 secunde