Raul Prut, in scadere la intrarea in tara!

Cotele râului Prut la intrarea în ţară (localitatea Oroftiana) au scăzut cu 7 cm în ultimele 3 ore. La ora 14.00, cota râului Prut era de 710 cm, cu 60 peste cota de pericol. Valoarea este în scădere cu 3 cm faţă de ora precendentă. La Rădăuţi Prut, la ora 14.00, potrivit măsurătorilor efectuate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani, cota de inundaţie a fost depăşită cu 43 de cm. Până la cota de pericol mai sunt 1,47 metri.

Potrivit informaţiilor transmise de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din comunele vizate, râul Prut a inundat peste 450 ha păşune, aproximativ 450 ha pădure, peste 200 ha teren arabil în comuna Suharău (localitatea Oroftiana), comuna Hudeşti (localităţile Baranca şi Alba), oraş Darabani (localităţile Bajura şi Teioasa), comuna Rădăuţi Prut (localitatea Rădăuţi Prut) şi comuna Mitoc.

Au fost colmatate peste 40 de fântâni din comunele Oroftiana (localităţile Duruitoarea şi Lunca Prutului), Suharău (Başeu, Smârdan). În comuna Suharău au fost afectate parţial DJ 291 C pe o distanţă de cca. 7 km, drumul comunal DC 82 A – pe cca. 2,6 km şi mai multe drumuri săteşti, iar în localităţile Bajura şi Teioasa au fost afectate 13 drumuri pietruite, pe o distanţă totală de cca. 30 km.

În comuna Suharău au fost afectate 3 podeţe.

Apele revărsate ale râului Siret au inundat cca. 6 ha de teren arabil şi 22 ha de păşune în localitatea Vârful Câmpului.

În comuna Corlăteni, râul Jijia a inundat cca. 110 ha culturi agricole, 35 ha păşune, fiind afectate 10 km de drumuri judeţene, 10 podeţe şi un pod.

Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani, ajutaţi de membrii CLSU, specialişti SGA, poliţişti şi poliţişti de frontieră se află în localităţile vizate pentru monitorizarea râului Prut, iar dacă situaţia impune, pentru evacuarea şi salvarea persoanelor, animalelor şi bunurilor din zonele situate în apropierea râului Prut.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a dispus, încă din ziua de 23 iunie 2010, instituirea serviciului de permanenţă la primăriile din lunca râurilor Prut şi Jijia.


Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ale I.S.U. Botoşani

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoutilitară radiată din circulație în Germania, descoperită de către polițiștii de frontieră botoșăneni!

astăzi, 10:52

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autovehicul radiat din ...

Când înțelegerea devine primul pas spre schimbare: peste 40 de participanți au început, la Botoșani, o călătorie de învățare în universul autismului

astăzi, 10:13

Uneori, pentru a schimba felul în care un copil este înțeles, trebuie mai întâi să schimbăm felul în care privim lumea prin ochii lui. Să învățăm să descifr...

Elevi din Botoșani premiați la un concurs gastronomic organizat de USV Iași! (Foto)

astăzi, 09:58

La Iași, pe 17 octombrie, a avut loc Concursul Național „Identificare și atestare de produse tradiționale”, aflat la ediția a IX-a. În total au participat 23 de licee, cu 152...