Rănită în timp ce îşi ducea vacile la imaş!

Rănită în timp ce îşi ducea vacile la imaş!

   arhiva

Pentru a proteja o bovină, femeia a intrat în faţa maşinii la volanul căreia se afla un şofer în vârstă de 25 de ani. Tânărul a coborât din autoturism şi i-a propus femeii să meargă la spital, însă victima a refuzat, pentru ca după 6 ore să solicite ambulanţa.

Şoferul va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, consumul de băuturi alcoolice după producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămări corporale şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Luni dimineaţa, la ora 07.30, D. Mihai, de 25 de ani, din satul Prisacani, oraşul Flămînzi, conducea autoturismul marca Dacia 1310 pe DJ 282 B. Pe raza localităţii Câmpeni, pe relaţia Flămînzi-Prăjenia, surprinde şi accidentează grav pe M. Mariea, de 58 de ani, din localitate, care se deplasa pe carosabil în aceeaşi direcţie de mers, conducând 3 bovine spre imaş.

La aparitia autoturismului, femeia a intenţionat să îndepărteze o bovină de pe carosabil intrând în faţa autoturismului, împrejurare în care a fost accidentată.

Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a oprit autoturismul, a ajutat-o pe victimă să se ridice solicitându-i să o transporte la spital, însă femeia a refuzat, afirmând că nu a suferit leziuni, după care s-a deplasat la domiciliu iar conducătorul auto şi-a continuat deplasarea fără să anunţe organele de poliţie.

În jurul orei 13.00, întrucât M. Mariea acuza dureri în zona spatelui, a apelat 112, solicitând intervenţia ambulanţei, care a transportat-o la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a fost internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări faţă de D. Mihai sub aspectul săvărşirii infracţiunilor  de vătămare corporală din culpă, consumul de băuturi alcoolice după producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămări corporale şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, informeaza IPJ Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...