"Mergeţi să lucraţi în România pe 360 de euro sau zburaţi!"

Angajaţii francezi ai unei firme de marketing muzical au fost ameninţaţi cu concedierea în cazul în care nu acceptă să se transfere la Bucureşti, pe salarii de 1.600 lei, respectiv 362 euro pe lună, scrie Le Parisien.

Vestea a fost şocantă pentru francezii care câştigau în medie 1.400 de euro pe lună. Sindicatele franceze au contestat imediat condiţia pusă de firma Mood Media ca fiind abuzivă.

Firma canadiană Mood Media a luat decizia de relocare din Franţa în România la mijlocul lunii aprilie, iar angajaţilor li s-a solicitat să înceapă de la 1 mai activitatea la Bucureşti, dar în condiţii de salarizare conforme cu piaţa românească.

Francezilor li s-a spus că pot să refuze oferta, dar în acest caz vor fi concediaţi pe "motive personale", scrie Le Parisien.

Cu excepţia unui singur salariat, Saïd Fakhiri, ceilalţi francezi nu au acceptat relocarea în România. Acesta din urmă a semnat contractul de muncă românesc în 10 mai, dar ulterior a fost concediat deoarece nu s-a prezentat la noul loc de muncă.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...