"Mânărie" cu cântarele, în Piaţa Mare!
Claudia Luca Monday, 9 March 2015 ActualitateAceste verificări au fost dispuse după ce a existat un conflict între un vânzător şi un client, cel din urmă acuzând că a fost înşelat la cântar.
12 cântare au fost găsite fără verificarea metrologică, comercianţii având interzis să îşi vândă produsele, în Piaţa Mare, în weekendul care tocmai s-a încheiat.
“Am constatat personal că în piaţă există vânzători care nu au aranjat cântarul pe o suprafaţă plană astfel încât cantitatea de produse scoasă la vânzare pentru consumatori să fie cea reală. În urma unei divergenţe între un comerciant şi unul dintre cumpărători am dat dispoziţie să se facă o verificare a tuturor cântarelor, proprietatea dumnealor utilizate în piaţă de comercianţi, privitor la valabilitatea vizei metrologice în ceea ce priveşte corectitudinea cântăririi. Am avut surpriza să constat că 12 cântare verificate nu îndeplineau condiţiile şi atunci pentru zilele de sâmbătă şi duminică nu au fost primiţi în piaţă spre vânzare decât dacă au luat cântare de la noi. Noi avem cântare verificate metrologic pe care le închiriem", a precizat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv.
Acesta a avertizat comercianţii că dacă vor mai fi depistaţi cu nereguli la cântare nu li se va mai permite să îşi comercializeze produsele în perimetrul pieţei.
“I-am dat în urmărire generală să nu se prezinte cu propriile cântare neverificate metrologic. Acţiunea se va face lunar de acum înainte şi de fiecare dată când vor fi constatate astfel de abateri nu trecem cu vederea pentru că există suspiciunea că un cântar verificat metrologic să nu cântărească exact şi de obicei se constată că se cântăreşte în favoarea comerciantului şi nu a consumatorului", a mai spus directorul Urban Serv.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici