"Dosarul păcănelelor": Unul dintre inculpaţi recunoaşte tot!

Un inculpat din "Dosarul păcănelelor" a recunoscut darea de mită, astfel că va beneficia de clemenţă! Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului Costică Ţîncu, administratorul societății comerciale Bestar SRL din Târgu Frumos, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, la data de 26 iunie 2014, Costică Țîncu a acceptat solicitarea funcţionarului public Teodorescu Ioan, fost inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord – Est Suceava şi i-a promis acestuia remiterea în viitor a unei sume de 3.000 de lei, cu titlu de mită, în legătură cu activitatea de control desfăşurată de acesta din urmă la punctele de lucru aparţinând firmei omului de afaceri.

Ca urmare a acestei promisiuni, funcționarul public nu a aplicat sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege. Omul de afaceri ieşean a declarat expres, în prezenţa avocatului său, că recunoaște comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, şi anume doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Țincu Costică va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile.

"Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Țincu Costică, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Suceava", după cum susţin procurorii DNA.

Numele lui Costică Ţîncu a apărut în "dosarul păcănelelor" doar la începutul urmăririi penale, el nefăcând parte din lotul de oameni de afaceri trimis în judecată pentru dare de mită şi folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Interesant este că intermediarul dintre Teodorescu şi Ţîncu ar fi fost un om de afaceri botoşănean.

Anchetatorii arătau, la momentul începerii urmăririi penale, că Teodorescu i-a furnizat lui C.C. "informații ce nu sunt destinate publicității de care a luat cunoștință prin prisma atribuțiilor de serviciu, în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est Suceava, în scopul obținerii pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenționale sau sancțiuni mai severe. Informațiile respective i-au fost transmise omului de afaceri, prin intermediul inculpatului Budeanu Pânzariu Dragoș Constantin, finul omului de afaceri.

Concret, funcționarul l-a anunțat pe inculpatul C.C. cu privire la controalele care urmau să aibă loc pe raza județului Botoșani, pe linia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecției acestuia și a evitării unor sancțiuni. Prin intermediul inculpatului C.C. inculpatul Teodorescu Ioan a transmis aceleași informații și inculpatului Țîncu Costică. Ulterior, urmare a unui control, inculpatul C.C. i-a sugerat acestuia din urmă, că ar fi bine să-i dea o sumă de bani inculpatului Teodorescu Ioan, în schimbul neaplicării sancțiunilor contravenționale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate, sugestie pe care inculpatul Țîncu Costică și-a însușit-o, dându-i o sumă de bani funcționarului public în contextul menționat"
, după cum se arată într-un comunicat al DNA.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce pierde învățământul pe drum o parte dintre elevi. „Școala vieții”, mai tentantă decât BACALAUREATUL?

astăzi, 19:30

Examenul de Bacalaureat din 2025  a reliefat încă o realitate tristă din peisajul învățământului românesc, și anume faptul că în acest an s-a înregistra...

UE introduce permisul de conducere digital și sancțiuni rutiere pentru șoferii din Europa. Ce prevede noua directivă!

astăzi, 18:34

Uniunea Europeană va introduce un permis de conducere digital și un sistem comun de sancțiuni rutiere pentru șoferii din toate statele membre. Măsura face parte dintr-o nouă directivă menită s...

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord într-un spital din Paris!

astăzi, 16:52

Traian , fost președinte al României, a fost operat pe inimă, la Paris. Conform România TV, Băsescu a avut, în trecut, mai multe probleme cu stenturile pe care le are la inimă, &...