"Cine controlează timpul sau petrecerea lui controlează într-un final dezvoltarea personalității unei persoane"

"Cine controlează timpul sau petrecerea lui controlează într-un final dezvoltarea personalității unei persoane"

   pressone.ro

La schitul "Sfântul Ioan Evanghelistul" de lângă LuduÈ™ eÈ™ti întâmpinat cu struguri, plăcinte È™i cu o bucurie a întâlnirii care n-are nimic artificial. Ca jurnalist, nu mai È™tii cum să reacÈ›ionezi în absenÈ›a suspiciunii.

"Hai, copii, luaÈ›i loc, aÈ›i ajuns la timp!", ne zice unul dintre monahi È™i ne aÈ™ază direct la masa de prânz.

Schitul a fost construit pe culmea unui deal din satul Găbud, aflat la confluenÈ›a judeÈ›elor MureÈ™, Alba È™i Cluj. E un metoc, o mănăstire mai mică, subordonată administrativ Mănăstirii OaÈ™a din muntele Șureanu. Planul de construcÈ›ie nu e încheiat, dar călugării muncesc cot la cot pe câmp.

Am venit aici să-l întâlnim pe părintele Pantelimon (39 de ani), o prezență fascinantă, după cum spun tinerii prezenÈ›i la taberele duhovniceÈ™ti organizate la OaÈ™a È™i la Găbud.

"VorbiÈ›i-mi despre voi!", ne invită părintele. Sună straniu. Îngăimăm niÈ™te banalități. Pornim reportofonul ca să alungăm senzaÈ›ia de stânjeneală, iar omul din faÈ›a noastră zâmbeÈ™te înÈ›elegător.

Urmează o confesiune despre credință, despre "cea mai frumoasă prietenie posibilă, cea cu Dumnezeu", dar și despre descompunere sufletească, muzică rock și Facebook.

*

- La 23 de ani aÈ›i ales viaÈ›a monahală. În ce context s-a consolidat această decizie?

- În primul rând, am ajuns la biserică dintr-o nevoie spirituală, pentru că, altfel, ca tânăr, nici nu înÈ›elegeam ce se întâmplă în biserică. NeînÈ›elegând, nici nu-mi plăcea. Credeam că la biserică merg numai bătrâni. Muzica, față de ce muzică ascultam eu, lăsa mult de dorit. Cumva, din punct de vedere formal, nu înÈ›elegeam ce se întâmplă la biserică È™i nu gustam ceea ce se întâmpla.

Am ajuns de nevoie la biserică, dar nevoia se datora unei căutări. Îmi trăiam atunci tinereÈ›ea, aÈ™a cum înÈ›elegeam eu s-o trăiesc. Pe de altă parte, simÈ›eam o destrămare, o descompunere sufletească sau spirituală. SimÈ›eam că mă degradez efectiv È™i nu È™tiam cum să opresc această degradare.

SimÈ›eam cumva că mi se consumă tinereÈ›ea È™i că toate calitățile tinereÈ›ii se uzează: entuziasmul, dinamismul, idealismul, prospeÈ›imea, iniÈ›iativa. SimÈ›eam că-mi slăbeÈ™te tăria de caracter, că-mi slăbeÈ™te voinÈ›a, într-un cuvânt simÈ›eam că îmbătrânesc. Chiar dacă nu înÈ›elegeam ce se întâmplă în biserică, simÈ›eam totuÈ™i această energie regeneratoare pe care o are biserica în mod concret asupra vieÈ›ii oamenilor.

- Nu v-a lipsit nimic din lumea pe care aÈ›i părăsit-o? Au existat momente de îndoială?

- Înainte de a pleca la mănăstire, am fost acolo trei luni în vacanță. Am constatat cu mirare È™i cu uimire că nu mi-a lipsit nimic. Eram încă student, înaintea ultimului an de facultate. Am stat trei luni la mănăstire, spunându-mi că nu se poate trăi în afara lumii, că este imposibil, de neconceput.

Am constatat că, în trei luni, nu mi-a fost dor de nimic È™i că, în mod real, nu mi-a lipsit nimic. M-a pus la modul serios pe gânduri acest lucru. ReuÈ™isem să mă încadrez în program, ceea ce iarăși mi s-a părut o chestie supraomenească, să te trezeÈ™ti în fiecare noapte la 3 pentru rugăciune, ceva ireal. Este ireal în alt context, dar acolo irealul devenea plauzibil, însuÈ™i firescul vieÈ›ii.

Atunci s-a înfiripat gândul de a merge la mănăstire. Întorcându-mă înapoi în centrifuga lumii, mi-am pierdut iarăși orice reper, orice sistem de referință, am intrat iar în neclaritate. Apropiindu-se finalul facultății, trebuia să iau o decizie. Eram înclinat È™i într-o direcÈ›ie È™i în alta, nu mă puteam hotărî, dar aveam cel puÈ›in amintirea lucidității din perioada vacanÈ›ei la mănăstire.
Atunci mi-am spus: nu È™tiu ce vreau să fac, dar, în starea asta de zbucium È™i de neclaritate, sigur nu pot lua o decizie. Am spus că o să merg la mănăstire È™i acolo mi se va limpezi gândirea È™i că o să devină evident ce trebuie să fac. Am terminat lucrarea de diplomă, iar la o săptămână după absolvire am plecat la mănăstire să mă limpezesc. Practic, după aceea n-a mai existat nicio dilemă.

- Cum au reacționat părinții dumneavoastră? V-au respectat alegerea?

- PărinÈ›ii? Era ca o înmormântare, foarte puÈ›ini părinÈ›i ar putea fi de acord cu plecarea la mănăstire a copiilor lor. MulÈ›i sunt de acord cu călugării, dar să fie vorba de copiii altora. Apreciază călugării, dar să nu fie călugări copiii lor. N-au fost de acord, părea efectiv ca o înmormântare. Pleci în loc să-È›i faci o carieră?

Le-am spus doar după absolvirea facultății, voiam să am liniÈ™te în perioada de licență È™i nu aveam nevoie de sabotaj emoÈ›ional. Le-am spus cu trei zile înainte de a pleca, cu riscul de a avea trei zile de negocieri È™i discuÈ›ii.

- Au înÈ›eles în cele din urmă?

- După câÈ›iva ani au înÈ›eles, văzând că nu mă întorc. Le spusesem că nu e o decizie definitivă, că merg o perioadă, să mă gândesc ce fac, că sigur o să mă întorc acasă dacă nu sunt de mănăstire, să fie liniÈ™tiÈ›i. AÈ™a i-am păcălit.

- VorbiÈ›i-ne despre întâlnirea cu părintele Teofil Părăian.

- Una dintre întâlnirile providenÈ›iale pentru mine. Era în vârstă, dar avea activat tot potenÈ›ialul tinereÈ›ii. O personalitate foarte puternică, în virtutea unei puteri care venea din credință È™i care îl făcea să fie viu, să fie tânăr.

Cumva am înÈ›eles că Biserica e locul unde se poate conserva È™i, chiar mai mult, se poate înainta într-o întinerire, într-o tinereÈ›e perpetuă. Să vezi oameni care nu simulează tinereÈ›ea! Mai vezi È™i bătrâni care nu È™tiu să-È™i asume atributele bătrâneÈ›ii, cumva nu sunt împăcaÈ›i cu condiÈ›ia lor, cu vârsta lor, È™i încearcă să pară niÈ™te adolescenÈ›i. ÎÈ›i dai seama că sunt cumva niÈ™te impostori È™i că sunt niÈ™te inadaptaÈ›i la propria vârstă.

Părintele Teofil nu încerca să pară tânăr, să se comporte precum un tânăr, dar avea o tinereÈ›e interioară. GândiÈ›i-vă că părintele Teofil, la 70 de ani, încă îÈ™i punea problema să înveÈ›e poezii, poezii de dragoste. Pentru mulÈ›i oameni, după ce se termină È™coala, se termină È™i iniÈ›iativa auto-educării. Mai sunt educaÈ›i în continuare numai de televizor, dar nu se mai educă pe ei înÈ™iÈ™i.

- Care erau poeÈ›ii pe care îi iubea cel mai mult?

- Avea mai mulÈ›i poeÈ›i pe care îi recita. Recita È™i din Vasile Militaru, avea o poetă preferată, pe Teodosia-Zorica LaÈ›cu, maica Teodosia LaÈ›cu, cu poezii foarte frumoase È™i profunde. Mai recita È™i din CoÈ™buc, È™i din Eminescu.

- În ce circumstanÈ›e l-aÈ›i cunoscut pe părintele Teofil?

- Prima întâlnire s-a întâmplat când eu aveam 16-17 ani. Nu eram dus la biserică la momentul respectiv, dar am auzit că vine în TimiÈ™oara, să È›ină o conferință, un călugăr orb. Și mi s-a părut ceva inedit, pitoresc, a generat o anumită fascinaÈ›ie asupra mea această întâmplare. M-a invitat cineva È™i am mers să văd conferinÈ›a.

Am fost impresionat de toată acea efervescență a părintelui, È™tiu că atunci È™i recita foarte multe poezii. Mai marcant a fost însă sentimentul de umilire pe care l-am trăit pentru că îl simÈ›eam pe acest om mult mai tânăr decât eram eu. Mă simÈ›eam mult mai obosit, mai împovărat, mai consumat; el avea 65 de ani, iar eu 16 ani.

N-am reÈ›inut multe atunci, poate doar niÈ™te trăiri personale, dar am reÈ›inut cuvântul Sâmbăta È™i numele părintelui, Teofil. După ce m-am întors la credință l-am reîntâlnit, când eram la ASCOR, È™i mi-am amintit de ce a fost părintele care mă impresionase cu câÈ›iva ani în urmă.

- Știu că în adolescență eraÈ›i consumator de muzică rock. E un păcat să asculÈ›i Sepultura?

- Atunci o făceam din teribilism, care este o manifestare adolescentină, dorinÈ›a de a te afirma È™i a ieÈ™i în evidență. Cumva muzica rock era È™i o modalitate deosebită de a ieÈ™i în evidență. Muzica rock nu e una comună, uÈ™or de gustat. Nu atât că-mi plăcea aÈ™a de mult Sepultura, pentru că am căutat formaÈ›ii mai digerabile, gen Metallica, mai digeste.

Într-o perioadă de tranziÈ›ie ascultam Mike Oldfield, dar printre preferinÈ›ele mele mai erau Led Zeppelin, Jimi Hendrix, îmi plăceau instrumentaliÈ™tii buni. Scorpions sau Guns N’Roses mi se păreau comerciali, È™i chiar aÈ™a È™i erau. Cred că, până la urmă, era o chestiune de atitudine.

În nici un caz nu înÈ›elegeam eu textele, ca să văd cât satanism afiÈ™at sau implicit este în muzica rock, dar era ideea de a ieÈ™i din zona muzicii comerciale. Am mai ascultat È™i Nirvana, dar nu mi-a plăcut că solistul s-a sinucis. Mi se părea un gest care l-a descalificat.

- Vă mai este accesibilă această experiență?

- Atunci era mai degrabă dorinÈ›a de a ieÈ™i din zona comunului, de a nu fi asociat unei existenÈ›e mediocre, banale. Am renunÈ›at la muzica rock pentru că, la un moment dat, am avut senzaÈ›ia sau trăirea maleficității care era în această muzică. E o muzică a revoltei, are o anumită agresivitate.

Nu zic că oamenii nu ar trebui să fie atenÈ›i la ceea ce nu este bine, e în regulă să fii supărat pe ceea ce nu funcÈ›ionează. Singurul amendament e că această revoltă era mereu îndreptată înspre afară, adică spre răul din afară. Acesta este un mod facil de a căuta să rezolvi problemele, prin schimbarea altora.

Doar manifestarea revoltei prin atitudini distructive nu mi se pare o soluÈ›ie, È™i nici afirmarea, pentru că mulÈ›i tineri încearcă să se afirme. E mult mai facil să te afirmi distructiv sau auto-distructiv, adică te auto-distrugi încercând să atragi compătimire, compasiune, tot dintr-o dorință de atenÈ›ie sau o lipsă de afecÈ›iune.

E mult mai greu să te afirmi constructiv, prin valoare. Asta presupune să acumulezi valoare È™i se poate realiza doar în condiÈ›ii de efort, pe când de distrus, poÈ›i să distrugi fără să faci eforturi deosebite.

- Muzica rock pare că vine cu o ofertă tentantă pentru oricare vârstă...

- Un tânăr care ascultă rock e un om nemulÈ›umit, care înÈ›elege că lucrurile nu funcÈ›ionează cum trebuie. Acum, faptul de a rămâne până la bătrâneÈ›e mi se pare că sună un pic a neînÈ›elegere a adevăratelor mize. Nu-i prea înÈ›eleg nici pe cântăreÈ›ii de muzică rock. Cântă la bătrâneÈ›e aÈ™a cum o făceau în adolescență.

Sigur, ne revoltăm, încercăm să schimbăm lumea, mai degrabă decât să încercăm să ne schimbăm pe noi înÈ™ine, dar dacă rămâi în continuare fidel aceluiaÈ™i mesaj, înseamnă că n-ai depășit o anumită fază de maturizare sulfetească. Sau că ai rămas blocat undeva în zona esteticului È™i ai ieÈ™it din sfera semnificantului, a sensului.

- AÈ›i studiat artele la TimiÈ™oara. AveaÈ›i vreo predilecÈ›ie artistică în acea perioadă?

- Am terminat pictură de È™evalet. De mic copil am fost bun la desen, desenam mult în creion. La liceu am mers pe structuri de design industrial, unde se insista mult pe desen. La facultate am considerat că ar fi bine să merg într-o zonă unde eram eu mai vulnerabil, mai slab, È™i am mers pe pictură, pe culoare. Nu mă încânta foarte mult arta abstractă, eram mai degrabă atras de cea figurativă.

Mai încercam È™i eu să forÈ›ez niÈ™te simboluri, să compun simboluri, când de fapt erau foarte multe lucruri purtătoare de simbol. Trebuia numai să le vezi, să recunoÈ™ti potenÈ›ialul de simbol pe care-l are realitatea. Nu trebuie să încerci să inventezi simboluri, trebuie numai să le descoperi.

Astea erau căutările din timpul facultății. Nu încercam să merg pe o anumită linie artistică pentru că n-aveam această pretenÈ›ie, să mă cred artist când eu de abia învățam. Eram de părere că, dacă È™tii să È›ii creionul È™i pensula în mână după ce termini facultatea, n-ai făcut-o degeaba. Dar să ai deja pretenÈ›ii de a avea o linie, un specific al tău, mi se părea un pic supralicitat. După facultate n-am mai avut timp să merg pe partea asta artistică, pentru că am virat-o spre iconografie, pe care o consider împlinirea spirituală a artei, locul unde se întâlneÈ™te arta cu credinÈ›a.

În general, orice formă de artă este un limbaj, un limbaj de comunicare, È™i atunci contează ce vrei să comunici prin intermediul acestui limbaj. Icoana comunică mai mult, comunică foarte mult È™i de aceea n-am mai căutat în altă parte, n-am mai simÈ›it nevoia de a picta peisaje sau portrete. Cum să las o icoană pentru a picta altceva?

- Spuneați undeva că nu poți juca șah cu diavolul, un jucător redutabil, și că, din acest motiv, omul are nevoie de un fel de ghidaj spiritual...

- RaÈ›iunea poate lua foarte multe forme, orice ideologie poate fi raÈ›ionalizată È™i justificată într-o anumită logică, aÈ™a cum a fost È™i comunismul È™i alte ideologii. Ele păreau să stea destul de bine pe soclul logicii. DiferenÈ›a e că n-aveau în vedere omul real, ci omul ideal. Lucrau pentru un om ideal care nu există.

Biserica are în vedere omul real. Omul credincios, chiar dacă are o anumită încredere în sine, È™tie să se È™i teamă de sine. Nu se expune la situaÈ›iile în care slăbiciunile lui îl pot doborî. Diavolul È™tie să jongleze foarte bine cu logica. În zona logicii, dacă nu intervine o supra-logică a lui Dumnezeu, dacă nu intervine adevărul, totul poate fi rescris, chiar È™i moralitatea.

- Care ar fi misiunea duhovnicului?

- Oricine poate impune subiectivismul lui ca adevăr. Interesul se poate insinua foarte discret în judecată. Felul în care judec eu realitatea poate fi unul interesat, poate nu explicit, iar interesul alterează raÈ›iunea. Adică nu mai sunt obiectiv în momentul în care sunt interesat, sunt subiectiv.

Pot să nu-mi dau seama de lucrul acesta È™i pot crea o realitate subiectivă care nu are nimic de-a face nici cu realitatea, nici cu supra-realitatea. Să fie realitatea mea È™i acolo pot foarte uÈ™or să mă rătăcesc în propria-mi subiectivitate.

Atunci, dacă nu vine cineva din afară, cineva care să aibă o anumită înÈ›elepciune È™i iscusință în a delimita lucrurile È™i a demasca toate imposturile de gând, atunci e foarte greu ca cineva să ajungă de unul singur la înÈ›elegerea adevărului.

Mai mult, în căutarea adevărului, cea mai mare problemă este sinceritatea. Pentru că de multe ori adevărul este disconfortant, atunci unii îl evită È™i preferă să se auto-amăgească. Fac asta fără să-È™i dea seama, cumva implicit, nu explicit. Nu-È™i definesc auto-amăgirea ca să nu devină conÈ™tienÈ›i de ea. Dacă devii conÈ™tient de ea, nu te mai poÈ›i minÈ›i. Dacă te minÈ›i la modul conÈ™tient îÈ›i dai seama că te minÈ›i. Există È™i o stare mincinoasă a omului.

De asta spun că, din punctul de vedere al unei logici, eÈ™ti mult mai fragil È™i mult mai instabil decât demonii, care au un alt potenÈ›ial de inteligență È™i pot foarte uÈ™or să-È›i însumeze gânduri ale lor, pe care tu să le crezi ca fiind ale tale È™i să crezi că sunt convingerile tale. Tu nu le percepi ca venind din afară, sunt gânduri care răsar în mintea ta, dar tu nu È™tii dacă sunt ale tale, dacă sunt de la îngeri sau de la demoni, nu poÈ›i face distincÈ›ia între ele.

Asta pentru că omul trăieÈ™te foarte mult la suprafaÈ›a fiinÈ›ei sale. De acolo nu vezi ce se întâmplă în profunzime, în interior. TrăieÈ™ti superficial la suprafață, dar nu-È›i dai seama de ceea ce se întâmplă pe dedesubt.

- Ce lucruri ne scapă din vedere când trăim doar în zona superficialului?

- Diavolul nu are acces la un interior foarte profund, numai Dumnezeu are acces acolo, dar Dumnezeu nu intervine fără consimțământul omului. Diavolul are, în schimb, acces la zona simÈ›urilor. Iar simÈ›urile au o putere de a genera gânduri, au această abilitate de a-È™i urmări interesul. Atunci, îÈ™i fac lobby pentru a-È™i satisface propriul interes, având capacitatea de persuasiune È™i manipulare a gândirii omului.

Când un om nu-È™i mai controlează simÈ›urile, acestea aproape că se autonomizează, se iau în vedere pe ele însele È™i exercită o presiune asupra gândirii. Cer justificare È™i satisfacere, justificarea iraÈ›ionalității până la urmă, a unei stări pătimaÈ™e. Sunt foarte multe gânduri deghizate, ele sunt ceva dar vor să se prezinte ca fiind altceva. Până la urmă, raÈ›iunea omului e o zonă de nisipuri miÈ™cătoare în care n-are un control foarte exact, foarte precis.

- Cum priviți fenomenul Facebook?

- Toate acestea le asociez unei noÈ›iuni, îi numesc hoÈ›ii de timp. Sunt cei care îÈ›i fură timpul. Și cred că este suficient, pentru că timpul pe care-l trăim îl asimilăm, aÈ™a cum asimilăm aerul pe care-l respirăm È™i mâncarea pe care o digerăm. La fel asimilăm È™i timpul. Timpul petrecut într-un fel sau în altul schimbă componenÈ›a fiinÈ›ei noastre.

Cine controlează timpul sau petrecerea lui controlează într-un final dezvoltarea personalității unei persoane. Când È›i se fură timpul sau È›i se sugerează, persuasiv, un anumit mod de a È›i-l petrece, în tot acel interval tu eÈ™ti modelat într-o anumită direcÈ›ie.

Este greu să reziÈ™ti la seducÈ›ia curiozității. În momentul în care ai o cantitate de timp liber e mult mai uÈ™or să-l consumi în curiozități. În acel interval tu consumi. E mult mai greu să petreci timpul nu consumând, ci producând, să converteÈ™ti timpul în valoare. Produci în momentul în care, în loc să consumi curiozități, citeÈ™ti sau aprofundezi, studiezi, sau te rogi, sau lucrezi.

Acum există mulÈ›i hoÈ›i de timp, care îÈ›i fură câte un pic sau un pic mai mult, în fiecare zi, È™i care astfel îÈ›i reduc timpul de viață. Ajungem în fiecare zi să trăim cu 2-3 ore mai puÈ›in, ore în care efectiv stai È™i consumi, adică pur È™i simplu stai.

Omului îi este dat timpul pentru a ajunge undeva, pentru a parcurge o distanță sau un drum care-l duce spre menirea sa. Dacă te opreÈ™ti din acest drum, dacă nu-l înÈ›elegi, e ca È™i cum ai intra în ceață È™i te-ai rătăci. Nu mai È™tii unde, nu mai È™tii încotro, nu mai ai puncte cardinale È™i busolă, nu mai ajungi la destinaÈ›ie.

AÈ™ putea spune că foarte mulÈ›i oameni îÈ™i ratează menirea prin faptul că nu înÈ›eleg, o dată, că au o destinaÈ›ie È™i, după aceea, că li se fură timpul pe care-l au la dispoziÈ›ie pentru a înainta către acea destinaÈ›ie.

În momentul în care È›i se schimbă petrecerea timpului, începi să te modelezi într-o altă direcÈ›ie; cumva, pe orice cale mergi, calea te modelează pe tine, È™i ajungi să fii altcineva. Nu ajungi să te regăseÈ™ti pe tine, ajungi să trăieÈ™ti cu o identitate de împrumut. Nu mai reuÈ™eÈ™ti să-È›i găseÈ™ti propria identitate, după care să stabileÈ™ti o relaÈ›ie cu alte identități bine definite.

E o identitate de împrumut, compusă din cliÈ™ee, È™i o susÈ›ii pe aia în existență. Ajungi, practic, outsiderul propriei vieÈ›i, perifericul propriei vieÈ›i, să fii un cerÈ™etor în propria-È›i viață, care subzistă cu firimiturile care cad de la masa stăpânului, adică identitatea de împrumut. Ea e cea care trebuie hrănită È™i slujită.

Citeste materialul complet al lui Valentin Åžchiopu pe pressone.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel umanitar, un botoșănean are nevoie urgent de sânge!

astăzi, 12:59

Apelul a venit din partea unui cunoscut activist civic din BotoÈ™ani, a cărui rudă se află pe patul de spital. ”Până acum, am cerut sprijinul public pentru diferite cazuri, fără v...

Pompierii voluntari și privați din Botoșani și-au testat abilitățile pentru situații de urgență, ce echipe au urcat pe podium! (Foto)

astăzi, 12:30

Peste 80 de pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de ur...

Portarul Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani!

astăzi, 11:56

Portarul Ioannis Anestis È™i-a prelungit contractul cu FC BotoÈ™ani. Goalkeeperul a semnat un nou acord cu gruparea „roÈ™-alb-albastră”, valabil pentru încă un an cu drept de prelu...