"BOMBELE" de pe raftul supermarketului. Parizerul azi "e un fals", roşiile cumpărate iarna n-au nicio valoare nutritivă

Parizerul din magazine este un fals, susţine prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Nutriţionistul susţine că produsul existent în alimentare nu respectă reţeta tradiţională, fiind bogat în aditivi alimentari pentru a rezista cât mai mult timp în galantare.

"Nici reţeta, nici tehnologia originală nu mai sunt respectate în ceea ce priveşte producţia de parizer. De exemplu, preparatul de acum 20 de ani avea numai carne, pentru că aşa era standardul naţional, nu de firmă, aşa cum este acum, când fiecare producător decide din ce face un parizer", argumentează medicul. Potrivit expertului, dacă în trecut preparatele din carne erau "din carne", acum ele abia dacă mai conţin urme fine.

"De multe ori acea carne este dezosată mecanic. Pe piaţa alimentară există şi producători care respectă reţeta, dar a căror produse sunt mai scumpe. Din păcate oamenii aleg să cumpere produsul ieftin fără să se întrebe ce conţine. Ei bine, un astfel de produs ieftin este bogat în grăsimi, zgârciuri, puţină carne dezosată, foarte mulţi gelifianţi, alte E-uri care dau gust, aromă şi culoare. În concluzie, nu mai au nici o valoare biologică" spune Mencinicopschi.

Piaţa românească este invadată de roşii uriaşe

Tomatele frumoase şi mari ar trebui evitate, recomandă specialistul în nutriţie, deoarece sunt lipsite de gust, de aromă şi sunt tratate cu hormoni, pentru a arăta cât mai bine. "Aceste legume sunt create prin selecţie artificială, deşi încă nu sunt modificate genetic, dar au tendinţa de a acumula tot mai multe substanţe uscate, de regulă celuloză", explică directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Medicul a precizat că fructele şi legumele produse în sere sunt lipsite de valoare nutritivă. "Nu au aceeaşi valoare biologică precum fructele şi legumele care cresc direct sub razele soarelui. Pentru plante, soarele este hrana lor. Putem mânca fructe şi legume hrănitoare dacă le consumăm atunci când este sezonul lor. Pe piaţă au apărut tot felul de soiuri hibrizate, făcute să dea recolte foarte mari. În plus, pentru a obţine producţii uriaşe se mai folosesc şi hormoni", explică prof. dr. Mencinicopschi. El spune că de la astfel de legume sau fructe nu rămânem cu nimic, doar cu apă.

 

Gandul.info

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lista liceelor care organizează examen separat de admitere la liceu 2027 va fi publicată pe 1 octombrie!

astăzi, 15:03

Pe 1 octombrie, toate inspectoratele școlare vor publica lista liceelor care organizează examen separat de admitere la liceu 2027, potrivit calendarului pus în dezbatere publică de Ministerul...

Tinerii din Botoșani participă la ITOM de la Piatra Neamţ, în perioada 24-25 august 2026!

astăzi, 14:34

Departamentul misiune pentru tineret din cadrul Sectorului misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de Protopopiatul Piatra Neamț, organizează cea de-a 6-a ediție a Întâlnirii Tiner...

Bibliotecarii, loviți de noua lege a salarizării. Salarii mai mici și cu 700 de lei, de la 1 septembrie 2028

astăzi, 13:50

Salariile bibliotecarilor din România vor scădea cu sume cuprinse între 40 și 700 de lei net, începând cu 1 septembrie 2028, potrivit noilor propuneri ale Guvernului privind ...