"Amnistia roșie" – dansul motanului încălțat pe ruinele statului de drept

Și totuși, nu este vorba de o simplă amnistie fiscală… Este un proces mult mai complex ce nu poate fi separat de avantajele descărcării de riscul răspunderii penale pentru funcționarii care au greșit. Pioni importanți, nu atât pentru buna funcționare a instituților statului, cât mai ales pentru zona politică. Pentru că, dacă în cazul beneficiarilor (de bună credință) putem vorbi despre o amnistie fiscală, în cazul acelora care au săvârșit "greșelile", funcționarii publici, vorbim de o amnistie penală fățișă. Și asta pentru că, amnistia fiscală a mămicilor și pensionarilor va duce la constatarea lipsei prejudiciului, adică va înlătura răspunderea penală din partea funcționarilor care au greșit.

Și chiar dacă am fost liniștiți că funcționarii care au greșit vor fi pedepsiți "conform statului funcționarului public", după cum se angaja ministrul pus să dea formă amnistiei roșii, în momentul în care este înlăturat prejudiciul, este eliminată și răspunderea penală. Iar funcționarii publici vinovați vor fi cel mult sancționați pe linie salarială, ori, dacă sunt la prima abatere constatată, probabil "mustrați". Sancțiuni financiare care oricum nu le-ar da prea multe bătăi de cap! Pentru că, fie și în situația unor rețineri salariale mergând până la maxim trei luni, suma acestor impuneri ar fi oricum cu mult mai mică decât contravaloarea "bonusurilor" pe care le-au încasat funcționarii (desigur, în anumite cazuri!) pentru "a greși". Căci va fi foarte greu de demonstrat și delimitat actul voit de eroarea materială tranformată, iată, acum, într-o simplă eroare generată, ni se va spune, de o prea mare încărcare cu sarcini a funcționarului public. Iar dacă unora dintre ei li se vor desface totuși contractele de muncă, practica a arătat că aceștia vor reveni în sistem după un anumit timp, prin acțiunea Justiției care îi va repune "în drepturi".

În fapt, adevărata vulnerabilitate pe care o va produce amnistia roșie (o amnistie se impune, dar numai în condițiile recuperării prejudiciului de la angajații statului care au greșit) va fi tocmai crearea unei ferestre pentru decredibilizarea instituțiilor deranjante pentru statul pe care îl vrea mamutul politic al puterii. Decredibilizarea acelor instituții pe care premierul are comandă de la Grivco pentru a le pune "sub control", prin inițierea acestei amnistii, în forma anunțată, Victor Ponta diminunând masiv importanța și credibilitatea unor instituții esențiale ale statului. Astăzi este vizată Curtea de Conturi, care a sesizat fraudele în cazul mămicilor… Dar, mâine poate fi vorba de DNA și ANI… Pentru că se crează un precedent care va duce și la alte "amnistii".

Prima, pentru a păstra ca subiect central pensionarii, va fi dedicată rezolvării Dosarului referendumului din 2012. O amnistie care va elibera de sub presiunea penală dosarele personajelor menite a ocupa, sub eventualul mandat prezidențial al PSD, eșaloanele unu și doi; de la Liviu Dragnea până la ultimul agarici pus în slujba baronului de provincie.
Apoi, forma în care se dorește a fi croșetată ordonanța pentru mămici (ordonanță, tocmai pentru ca actul să nu ajungă în Parlament și a fi discutat în comisii), prin garantarea cumului de joburi și funcții, va crea un precedent prin care se va demonstra că nici zecile de primari găsiți incompatibili de către ANI, pentru că au beneficiat de venituri ca membri a felurite consilii de administrație, nu au greșit! Caz în care încă o instituție ar putea fi golită de conținut: ANI. Și poate se va asigura și o amnistie a tuturor acelora care nu au produs prejudicii directe sau calculabile statului, inclusiv a plagiatorilor care au urcat ierarhic pe coperțile unor doctorate furate!

Or, cu un DNA, o ANI și o Curte Constituțională restrânse grosolan în posibilitățile lor reale de veghetori ai societății, Justiția poate fi rapid încălecată pentru a asigura dansul motanului încălțat pe ruinele statului de drept. Ruine pe care, dacă nu ne vom trezi, va flutura biruitor steagul roșu al neosocialismului plagiator.

De aceea, "amnistia roșie", dincolo de masa electorală pe care o va polariza în favoarea puterii, și nu este nicidecum o masă neglijabilă, atât ca mărime, cât și ca "acoperire" a unor structuri sociale pe care PSD nu ar fi visat vreodată să le cuprindă, rupând, prin mamele cu profesii liberale, și din electoratul de dreapta, poate fi privită ca o acțiune fățișă de racolare-polarizare. Mai ales că, mămicilor și pensionarilor li se vor alătura electoral pozitivați și funcționarii publici descărcați de răspunderile penale a erorilor produse voluntar sau accidental, dar și primarii care pot scăpa din cercurile în care erau să se închidă din cauza lăcomiei, iar până la alegeri, în funcție de ce mai oferă Victor Ponta, și alte segmente "politice" defavorizate…

Cezar Adonis Mihalache, Ziarul Natiunea

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un container a luat foc astăzi pe o stradă din Botoșani: Câteva garaje din apropiere, la un pas de incendiu! (foto)

astăzi, 20:16

Un incendiu violent s-a produs, în această după-amiază, pe strada Vârnav din municipiul Botoșani. Un container unde erau depozitate deșeuri de hârtie a fost cuprins de flăcări...

FC Botoșani - Poli Iași, mâine de la ora 17:30

astăzi, 19:08

Meciul retur dintre FC Botoșani și Poli Iași se va juca mâine, în etapa cu numărul 17 a Superligii. Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Poli Iași! Până în preze...

Sancțiuni aplicate de polițiști alegătorilor din județ „certați” cu ordinea!

astăzi, 19:05

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.000 de lei persoanelor care au continuat propaganda electorală, au fotografiat buletinul de vot, au comercializat băutur...