În atenția opiniei publice
Punct de vedere despre lucrările de la obiectivul Teatrul Mihai Eminescu, obiectiv câștigat prin licitație publică, și prin hotărâre a Curții de Apel irevocabilă și definitivă, pentru care s-a semnat Contractul nr. 17637/15.07.2014, între Antreprenor – Victor Construct SRL și Beneficiar – Primăria Botoșani.
Doresc să informez opinia publică a municipiului Botoșani și nu numai că în ultima vreme au apărut în spațiul public tot felul de declarații cu privire la acest obiectiv care se degradează din anul 2014. Cu această ocazie vă reamintesc ca am trimis zeci, chiar sute de adrese Primăriei Botoșani, către diferite instituții ale statului, atât senatorilor, deputaților din Botoșani cât și factorilor de decizie, dar cu toate acestea au rămas fără nici un răspuns.
S-au obținut de la ADR fonduri europene, în cuantum de 5 milioane de euro, sumă cu care a fost câștigat contractul în anul 2014; acești bani au fost obținuti cu condiția ca Primăria Botoșani să aibă un contract în derulare - contract semnat in 15.07.2014 cu Victor Construct. În urma respectării acestei condiții a fost obținută o nouă finanțare. În acest timp societatea Victor Construct a intrat în procedură de reorganizare în august 2018, dar ceea ce nu știu factorii de decizie, inclusiv Primarul Flutur este că finanțarea a fost obținută pe contractul pe care îl avem semnat, dar care la acest moment este suspendat.
Toți funcționarii din primărie, inclusiv Primarul Flutur nu știu că potrivit legii insolvenței adică Legea 85/2014 art.123 nu poate să desființeze contractul, legea spune clar că orice contract încheiat cu orice autoritate, în cazul în care este reziliat devine nul, deci nu este posibil ca autoritatea conform legii 85/2014 să facă o nouă licitație, ci este obligată să-i încredințeze contractul societății Victor Construct. Problema pe care nu o știu cei din primărie, care sunt plătiți din bani publici cu sume colosale, este că cele 5 milioane de euro în 2014 nu mai au aceeași valoare ca 5 milioane de euro în anul 2019, adică trebuie obligatoriu actualizată suma mai ales că cele 5 milioane de euro sunt cu TVA. Suma trebuie actualizată după estimarea clară a indicilor în toți acești 5 ani, de asemenea trebuie raportată la creșterile mari de salarii cât și la creșterea prețurilor materialelor, ajungându-se la o creștere cu cel puțin 35% adică în jur de 6.750.000 euro fără TVA.
O alta problemă foarte importantă este consolidarea clădirii care din 2014 până în prezent s-a degradat într-un ritm alert după cum se poate vedea, Dacă se dorește se poate face o inspecție publică cu toți factorii de decizie, inclusiv cu onorata presă, să se vadă exact stadiul actual.
Consolidarea făcută atât de proiectanți, specialiști, cât și de profesori renumiți ajungea în 2015-2016 la suma de 9.500.000 lei, dar de asemenea și această suma trebuie indexată. Reiese că atât Consiliul Local cât și Primăria au o situație pur reală și totodată un lucru foarte greu de realizat, de aceea Victor Construct mai trage încă un semnal de alarmă - că acest obiectiv nu se va realiza doar așa din vorbele d-lui Primar Flutur sau ale unor funcționari din primărie care nu înțeleg că lumea se schimbă și lucrurile evoluează. Țin să–l citez pe Primarul Flutur care a spus de fiecare dată când a avut ocazia că nu mai participă firme la licitație tocmai din acest motiv, cel al neputinței ducerii unei lucrări la bun sfârșit din cauza imposibilității de încadrare în preț. Intreb retoric: oare de ce obiectivul Biserica Sf. Gheorghe, monument istoric neprețuit este scos a 5-a oară la licitație și oare de ce nu participă nimeni , cu toate că biserica este într-o stare gravă de degradare, iar în cel cel mai scurt timp poate duce la o posibilă prăbușire? În cei 20 de ani de când biserica stă să se prăbușească s-au primit diverse diplome și distincții de către senatori, deputați, primari, prefecți, etc. Pentru ce au fost acordate aceste distincții? Oare de ce în mandatele primarilor Chiriacescu, Cojocaru, Egner, Portariuc și Flutur ( la al treilea mandat) nu s-a reușit refacerea acestui monument inestimabil, dar s-au găsit tot timpul bani pentru concerte chiar lângă Biserica Sf. Gheorghe sau mai nou pentru ,,bălăceala’’ de la Cornișa unde s-au bagat peste 130 milioane lei?
Dragi botoșăneni, am spus aceste lucruri pur adevărate pentru că și eu trăiesc aici și imi pasă de acest oraș. Și cum a spus și Primarul Flutur această firmă de prestigiu are potențial să facă ambele obiective dar nu cu sume derizorii așa cum își doresc unii. Grupul de firme Victor Construct are executate peste 2 mii de contracte și dispune de tot ce este necesar pentru a lucra în forță și a realiza aceste 2 importante obiective pentru municipiul Botosani.
În încheiere, dragi botoșăneni, vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou cu sănătate.
Cu deosebită considerație,
Victor Mihalachi
(comunicat)