Psiholog irlandez, despre șoferii români: FOARTE NERVOŞI, probabil din cauza sângelui latin

David Lyle, specialistul irlandez cunoscut pentru şocantele sale campanii de prevenire a accidentelor de circulaţie, a făcut, luni, profilul psihologic al şoferilor români, afirmând că aceştia sunt foarte nervoşi la volan, cel mai probabil din cauza "sângelui latin".
 
Prezent în România pentru o conferinţă care are ca obiect siguranţa rutieră, cel considerat un veritabil psiholog al şoferilor a poposit în Piaţa Unirii din Capitală, unde a studiat traficul, pentru a realiza un profil al românilor aflaţi la volan. După ce a analizat comportamentul conducătorilor auto, David Lyle a spus că aceştia sunt foarte nervoşi şi a pus acest lucru pe seama "sângelui latin", în condiţiile în care, consideră el, şoferii nordici sunt mult mai calmi, potrivit Mediafax.
 
În plus, irlandezul a observat foarte mulţi şoferi singuri în maşină şi a explicat că aceasta ar putea fi una dintre cauzele producerii ambuteiajelor. Potrivit lui Lyle, dacă românii s-ar organiza şi s-ar strânge mai mulţi pentru a merge la serviciu cu maşina unui coleg, traficul ar fi mult mai degajat.
 
Iniţial, David Lyle a realizat spoturi pentru combaterea terorismului, însă ulterior, din cauza unui accident căruia i-a căzut victimă nepoata lui, care a paralizat după ce a fost lovită de o maşină în timp ce se plimba cu bicicleta, s-a profilat pe campanii preventive în domeniul circulaţiei rutiere. Multe dintre acestea sunt considerate şocante.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...