Partidul Social Democrat va declanşa o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Radu Oprea, relatează DCnews.
„Am hotărât împreună cu colegii din Biroul Permanent Naţional să declanşăm o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică. Vineri am depus iniţiativa noastră în Parlament, cu 157 de semnături, adică toţi parlamentarii membri ai PSD, deputaţi şi senatori”, a spus Radu Oprea.
El a adăugat că, miercuri, lideri ai social-democraţilor vor avea o întâlnire cu reprezentanţii celor mai importante organizaţii patronale care reprezintă întreprinderile mici şi mijlocii din România pentru a discuta măsurile care pot fi luate pentru sprijinirea acestora, în contextul în care şi acestea sunt afectate de valul de scumpiri la energie, la gaze.
Social-democratul a reamintit că în Parlament deja a fost înfiinţată o comisie de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii preţurilor la gaze naturale şi energie electrică.
“Sunt membru în această comisie, am avut prima şedinţă, regulamentul a fost votat. Săptămâna aceasta vom începe audierile şi cu certitudine din această comisie vom afla lucruri ce perturbă într-adevăr viaţa, astfel încât să putem veni cu propuneri legislative care să consolideze nişte preţuri mai mici pentru cetăţeni şi pentru IMM -uri”, a conchis Oprea, mai relatează sursa citată.