Provocare? Russiatoday: "Iohannis şi Ponta sunt prea proști. România va fi descalificată ruşinos în Războiul Mării Negre"
Stiri Botosani Monday, 6 April 2015 ActualitateAtacul publicaţiei filo-ruse la adresa României şi a liderilor ei survine la scurt timp după ce autorităţile de la Bucureşti au anunţat că ţara noastră poate găzdui echipament şi trupe NATO. Generalul Philip M. Breedlove s-a întâlnit atât cu preşedintele Klaus Iohannis cât şi cu premierul Victor Ponta. După întâlnirea cu oficialul american, şeful Guvernului a anunţat că România este dispusă să găzduiască orice capabilităţi decide NATO. În acest context, russiatoday.ro publică un editorial intitulat: "Filmul războiului din Marea Neagră. Originalitatea scenariului românesc", în care atacă poziţia României în conflictul dintre Rusia şi ţările din Occident în cadrul unui aşa-zis război al Mării Negre. El spune că Rusia, pe de o parte, şi aliaţii SUA, pe de altă parte, au scenarii diferite faţă de anexarea Crimeei şi, de aici, un război în această parte a Europei este inevitabil.
"Iohannis şi Ponta scriu, în aceste zile, un scenariu absolut original pentru România în Războiul Mării Negre, fiind prea proşti să copieze ceva bine. Puteau să copieze modelul polonez, cel unguresc, cel turcesc, chiar şi cel bulgăresc… ar fi fost mai bine decât să ţină morţiş să fie originali", se arată în editorialul din russiatoday. Publicaţia filo-rusă a mai adăugat că "originalitatea românească" s-a manifestat prin legalizarea prezenţei "fără număr, fără număr" a militarilor americani şi a echipamentelor militare americane, cu care aceştia, americanii adică, vor face ce vor, când vor, cum vor. Bad decision!".
În concluzie, se arată în publicaţia citată, "vestea proastă vine dacă această competiţie nu rămâne regională ci devine globală. Juriul va judeca fie după criteriile LA-Hollywood fie după criteriile Mosfilm. În ambele cazuri, România va plăti preţul originalităţii şi va fi descalificată ruşinos".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.96 secunde