Proprietarii de patrupezi, verificați de polițiști. Au fost aplicate și sancțiuni celor care nu și-au sterilizat câinii sau nu i-au supravegheat

În zilele de 3 și 4 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au organizat o acțiune pentru verificarea bunăstării animalelor deținute la nivelul organizațiilor non-guvernamentale de pe raza municipiilor Dorohoi și Botoșani și a persoanelor fizice care dețin un număr semnificativ de câini.

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate 10 locații în care sunt deținuți mai mulți câini,  fiind verificate peste 1.300 de animale, și constatându-se că acestora le sunt asigurate standardele de bunăstare în condițiile legii.

 

Totodată, pentru prevenirea încălcării legislației incidente, au fost transmise deținătorilor de câini, recomandări, conform actelor normative în domeniu.

„Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea obligativității de înregistrare și sterilizare a câinilor și pentru nesupravegherea animalelor de natură să pună în pericol persoane sau bunuri”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...