Proiectil descoperit într-o grădină din Baranca: ce recomandă autoritățile în astfel de situații! (Foto)

Un bărbat din localitatea Baranca a găsit, ieri după-amiază, în grădină, un obiect ce părea a fi un proiectil. În momentul în care a văzut muniția, a cerut ajutorul autorităților.

La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil perforant trasor, calibru 37 mm. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.

 

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:

”În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.  

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată”, declară Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pană mondială la Microsoft Outlook. Reparația „nu funcționează conform așteptărilor”

astăzi, 12:18

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de Microsoft, a fost afectat, joi, de o pană de proporţii, cu repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie focus.de. Conform platformei...

Actrița Karina Jianu intră în echipa Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani! ”Aștept cu entuziasm proiectele pe care le vom construi împreună!”

astăzi, 11:24

În echipa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani intră cunoscuta actriță Karina Jianu. Născută la Botoșani, absolventă în 2024 a specializării Actorie din cadrul Unive...

Primul ministru din Guvernul Niculescu prezent la Botoșani!

astăzi, 11:18

Botoșaniul va fi vizitat, sâmbătă, de primul ministru din Guvernul Luca Niculescu. Instituția Prefectului – Județul Botoșani anunță că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice ...