Proiect: Cei ce îngroapă, ard sau incendiază deșeuri vor primi pedepse cu închisoarea

Pentru că arderea deșeurilor a devenit un fenomen de amploare în România, cei ce fac asta vor risca, așa cum apare într-un proiect pus joi în dezbaterea Senatului, să facă închisoare de până la trei ani pentru asta. Aceeași pedeapsă urmează să se aplice și celor care îngroapă sau incendiază deșeuri.

Proiectul de lege de la Senat introduce o nouă infracțiune în OUG 195/2005 privind protecţia mediului. Astfel, dacă pun în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, îngroparea, arderea sau incendierea deşeurilor vor fi considerate infracțiuni.

Aceste acțiuni vor fi pedepsite, așa cum stabilește proiectul de față, cu închisoare cuprinsă între șase luni și trei ani. Astfel, proiectul extinde lista actuală a infracțiunilor pentru care se pot da pedepse cu închisoarea de până la trei ani.

În prezent, conform OUG 195/2005, pedepse cu închisoarea între șase luni și trei ani se dau pentru:

 

- poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase;
- producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană;
- continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu;
- importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate;
- omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuții această obligație;
- producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;
- nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice;
- producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

După cum apare în expunerea de motive ce-nsoțește proiectul, măsura e necesară, deoarece „fenomenul arderilor de deşeuri este unul de amploare, fiind practicat în gospodării şi spaţii publice pe tot cuprinsul ţării, cu impact asupra mediului şi sănătăţii publice. Cauciucuri, resturi provenite din dezmembrări auto, cabluri şi alte materiale compozite din aparatură electrică şi electronică, deşeuri medicale şi alte deşeuri periculoase sunt arse săptămânal pe domeniul public sau terenuri abandonate din apropierea unor comune şi oraşe".

De altfel, măsura apare în aceeași zi în care, așa cum scrie Digi24.ro, Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trasee ideale pentru plimbarea căruciorului în oraș: unde să mergi și ce să eviți

astăzi, 20:58

Sfaturi pentru o experiență relaxantă și sigură Pentru a transforma plimbarea cu căruciorul într-o experiență relaxantă și sigură, asigură-te că alegi trasee bine întrețin...

Tânăr transportat la spital, după ce a ieșit cu mașina în decor pe un drum național din Botoșani! (Foto)

astăzi, 20:51

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au...

Adolescenți care ard pentru idei – determinare și creativitate la elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi!

astăzi, 20:07

Pe măsură ce timpul ne albește tâmplele avem tendința de a afirma, nonșalant, că noile generații sunt ”palide”, fără voință și lipsite de ancorarea vie în substanț...

-->