Program de 8 ore? In nici un caz, spun functionarii europeni

Angajatii din institutiile europene nu au de gand sa renunte la programul de lucru lejer pe care il au in prezent, nici macar in conditii de criza.

Sefii de la Bruxelles le-au cerut functionarilor publici sa ramana la birou inca jumatate de ora pe zi, pentru a face reduceri de costuri, insa acestia ameninta cu greva in cazul in care timpul de lucru ar creste, scrie Daily Mail.

Angajatii din institutiile UE, unii dintre cei mai bine platiti functionari din lume, ar urma sa treaca astfel de la saptamana de lucru de 37,5 ore, cat muncesc in prezent, la cea de 40 de ore, adica sa aiba un program de 8 ore pe zi.

Spre comparatie, angajatii romani muncesc, oficial, in medie 41,3 ore pe saptamana.

Sindicatele care ii reprezinta pe cei 55.000 de functionari UE nici nu se gandesc sa accepte o astfel de propunere, pe motiv ca ar scadea atractivitatea posturilor iar viata de familie a angajatilor ar fi afectata negativ.

In timp ce birocratii europeni nu accepta o jumatate de ora de munca in plus pe zi, milioane de angajati din spatiul UE isi pierd locurile de munca sau isi vad salariile si beneficiile taiate.

Potrivit Daily Mail, functionarii din institutiile UE, cum ar fi Comisia Europeana, Parlamentul European sau Consiliul Ministrilor, o duc boiereste, in timp ce o noua criza economica ameninta Europa.

Salariile lunare in cadrul institutiilor europene pornesc de la 2.500 de euro si pot ajunge la 17.000 de euro pe luna, in functie de gradul de specializare si pozitia ocupata. Peste 40% dintre angajatii Comisiei Europene au salarii de peste 6.500 de euro net pe luna. Bonusurile si alocatiile pentru familie reprezinta, de asemenea, sume extravagante.

Functionarii UE beneficiaza de 42 de zile libere pe an (24 de zile concediu de odihna, 11 zile in care institutiile UE sunt inchise, alte sarbatori publice). Angajatii isi pot lua alte 24 de zile libere, in cazul in care compenseaza pentru o perioada cu 45 de minute pe zi in plus la serviciu.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...