Profesoară de la un liceu din Botoșani, acuzată că ar fi sedus un elev!
Stiri Botosani Sunday, 16 November 2014 ActualitateConducerea Inspectoratului Școlar Județean a fost sesizată de mai multe cadre didactice de la Liceul "Dr. Mihai Ciucă" din Săveni că una dintre profesoarele care predau la această unitate de învățământ ar avea un comportament ce depășește limitele profesor-elev.
Acuzațiile sunt că, în timpul unei excursii, cadrul didactic în cauză l-ar fi sedus pe elevul de clasa a IX-a.
Imediat după ce toate aceste suspiciuni au ieșit la iveală, conducerea liceului a dispus ca profesoara să nu mai predea la clasa în care învață respectivul elev, Consiliul de Administrație sancționând-o cu avertisment verbal.
Cazul a ajuns în atenția șefilor ISJ, care au sesizat Inspectoratul Județean de Poliție.
"Am trimis o echipă la Săveni și am considerat că depășește competența nostră și atunci am cerut spirijinul Poliției. Mai multe cadre didactice de acolo au venit în audiență. Nu am putut să ajungem la o concluzie, de asta am cerut și sprijinul Poliției", a declarat Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru "act sexual cu un minor", ancheta poliției fiind în plină desfășurare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.52 secunde