Produse toxice, pe care să nu mai dai banii
Stiri Botosani Saturday, 25 January 2014 ActualitatePopcornul în general este în regulă ca gustare, însă cel vidat pentru microunde conţine chimicale care ţin hârtia să nu se lipească de porumb şi boabele între ele. În plus, nici aromele artificiale nu sunt sănătoase. Mai sănătos este să cumperi boabele vărsate şi să le faci la cuptor cu unt sau un pic de ulei de măsline, scrie unica.ro.
Săpun antibacterian
Pesticidul folosit în producerea săpunurilor, cel care omoară bacteriile, este dăunător pentru glanda tiroidă şi dacă îl foloseşti mereu, bacteriile devin tot mai rezistente, până dai de o infecţie cu o super-bacterie de care nu mai reuşeşti să scapi.
Haine care nu se şifonează
Ţesuturile care nu se şifonează sunt un pas înainte, mai ales când abia ai timp doar pentru tine. Şi totuşi nu sunt sănătoase, pentru că materialele sunt tratate cu substanţe carcinogene.
Odorizantul de cameră
Toate sprayurile, gelurile şi parfumurile de băgat în priză nu împrospătează aerul din casă, ci mai rău îl poluează, pentru că sunt de fapt bombe chimice. Ca să scapi de mirosurile neplăcute aprinde câteva chibrituri sau pune un bol cu oţet alb în camera urât mirositoare, pentru câteva minute.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!
Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde