Proces de viol mutat de la o instanţă la alta
Madalina Ursuleanu Thursday, 14 January 2016 ActualitateAsta după ce un magistrat de la Judecătoria Săveni a solicitat să se abţină de la judecarea acestui caz, iar Tribunalul Botoşani i-a admis cererea, desemnând Judecătoria Botoşani, egală în grad cu cea de la Săveni, să continue procesul.
Aurel G. a ajuns în atenţia anchetatorilor în toamna anului trecut, după ce una dintre fiicele sale, în vârstă de 11 ani, a povestit dirigintei ce îndură acasă- era obligată să întreţină raporturi sexuale orale cu propriul tată, aceeaşi suferinţă trăind şi surioara ei, de 9 ani. Abuzurile au început încă din vară, însă mama copilelor nu şi-a dat seama de ceea ce se întâmpla, fiind şocată de ceea ce diriginta i-a povestit.
Atunci l-a confruntat pe partenerul de viaţă. În familie a izbucnit un scandal, femeia sunând la 112 şi reclamând abuzurile. Cele două fetiţe au fost examinate medico- legal, însă medicii au stabilit că sunt virgine. Individul a fost arestat preventiv, iar la sfârşitul lunii noiembrie a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de viol.
Fetele au fost internate într-un centru de protecţie a minorului, unde beneficiază de consiliere psihologică şi de îngrijiri. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la trei la 10 ani, la care s-ar putea adăuga un spor de pedeapsă, având în vedere că victimele sale fac parte din propria-i familie.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici