Pro Volei Botosani - CSM Bucuresti - In direct pe LIVE BOTOSANI!
Stiri Botosani Saturday, 14 November 2009 ActualitatePartida, care se va desfasura la Sala Polivalenta Elisabeta Lipa din Botosani, tinde sa devina si un meci al orgoliilor sportive, in conditiile in care ambele echipe, Pro Volei Botosani si CSM Bucuresti, au un parcurs fara infrangere in acest tur, dar si un obiectiv comun: promovarea in elita sportiva nationala!
Meciul va fi transmis in direct pe internet, de www.live.botosani.ro. Intrarea este libera!
Cu un buget de 5,5 miliarde de lei de care dispune echipa botosaneana in acest an, buget care initial parea suficient si conform cu proiectele echipei, se pare ca obiectivele pe care Pro Volei si le propune, dar mai ales cheltuielile si pretentiile din ce in ce mai mari, incep sa constranga financiar echipa manageriala.
Cu toate acestea, in vederea eficientizarii lotului, Catalin Buhaianu, presedintele Pro Volei Botosani si finantatorul clubului, nu ezita sa apeleze la transferuri din strainatate, in conditiile in care piata interna nu ofera, in acest moment, foarte multe solutii.
"Paradoxal, o jucatoare din strainatate se poate dovedi, in timp, mai eficienta si transferul sa coste mai putin decat unul din Romania, iar pretul sa fie pe deplin justificat", spune Catalin Buhaianu.
Fost jucator de volei, Buhaianu constientizeaza faptul ca, daca in urma cu 10-20 de ani sportul se practica din placere, acum a devenit o afacere cu reguli stricte, care necesita un management profesionist.
"Sportul a devenit o industrie. Managerul trebuie sa aiba o atenta politica de achizitie, sa reuseasca un pret mic pentru fiecare transfer, iar in 2-3 ani sa isi scoata investitia. Daca face achizitii gresite, in mod clar echipa va avea de pierdut", spune Catalin Buhaianu.
Nu de putine ori, jucatoarele din orasele mari au fost sceptice in a accepta sa activeze intr-un orasel mic, slab dezvoltat economic, intr-un colt de tara care, se pare, nu le ofera prea multe posibilitati. Cu toate acestea, cele care au riscat nu au regretat niciun moment.
"Ne-am lovit de ostilitatea jucatoarelor de a veni la Botosani. Insa, surprinzator, cele care au venit sunt in grafic si au performante. Asta pentru ca au gasit la Botosani conditii foarte bune, cazare la apartamente, mancare la restaurant, salarii frumoase", spune managerul Pro Volei Botosani.
Pentru meciul de sambata, cu CSM Bucuresti, echipa are un moral bun, insa este adevarat ca fetele sunt si motivate financiar.
"Daca vor castiga acest meci, jucatoarele vor primi primele de pe tot parcursul turului, avand in vedere ca Pro Volei nu a pierdut pana acum niciun meci. Daca vor pierde in partida de sambata, insa, ele nu vor mai beneficia de acesti bani, pentru cele 6 rezultate obtinute", transmite finantatorul Pro Volei.
Meciul de sambata porneste oarecum de pe pozitii egale, ambele echipe bucurandu-se de un parcurs foarte bun, fara nicio infrangere, ambele echipe luptand pentru accederea in Liga I.
"La fel de importanti in obtinerea unei performante sunt antrenorul, jucatoarele, staff-ul tehnic, dar si ziaristii de presa sportiva. Asteptam din partea presei sportive un real sprijin, astfel incat sa contribuie la performanta echipei. Vrem sa fim parteneri viabili, sa multumim si publicul, dar si Consiliul Judetean, Consiliul Local, Clubul Sportiv Scolar", conchide Catalin Buhaianu, care spera ca botosanenii sa faca diferenta intre omul politic Buhaianu si persoana care sprijina echipa Pro Volei Botosani.
Totodata, managerul echipei Pro Volei si-a manifestat bucuria ca meciurile desfasurate la Botosani sunt sustinute de 600-700 de sustinatori, lucru care, deseori, depaseste cu mult situatia inregistrata in orase mai mari, la meciuri de Liga I sau cu miza internationala.
La fel de important este si faptul ca Aurel Ioniţă, antrenorul principal al CS Pro Volei Botoşani, liderul la zi în cadrul diviziei A2 Est a Campionatului Naţional, s-a declarat 100% încrezător în şansele echipei împotriva formatriei CSM Bucureşti.
"Nu ne este frică de CSM, dar trebuie să fim atenţi şi să pregătim meciul. Noi am mai jucat cu ele în toamnă două jocuri de verificare pe care le-am câştigat pe terenul lor. Acum e drept că s-au întărit cu două jucătoare, dar părerea mea este că vom câştiga acest meci", a spus Aurel Ioniţă.
De altfel, Catalin Buhaianu si-a manifestat intregul sprijin pentru antenorii echipei, care, in opinia sa, stiu cel mai bine ce se intampla cu jucatoarele, precum si capacitatile lor tehnice sau fizice. "Antrenorul are intotdeauna dreptate", conchide Buhaianu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cine ar putea fi viitorul Papă, după moartea lui Francisc. Cei cinci cardinali favoriți să-i ia locul!
După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește de o tranziție care-i va determina direcția pentru viitorul apropiat. Fiind primul papă latino-american și primul papă iezuit, Fra...
Situație de nedescris: O femeie se folosește de imaginea lui Rareș Prisacariu și răspândește informații false! (Foto)
Gina Prisacariu, mama lui Rareș, câștigătorul Românii au Talent sezonul din 2023, a semnalat o situație deosebit de gravă din mediul online în care o femeie se folosește de ima...
Amenzi de peste 150.000 de lei date de polițiști botoșănenilor de Paști!
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deos...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici