Prinsi bauti la volan!
Stiri Botosani Sunday, 27 November 2011 ActualitateAlţi 14 conducători auto au fost sancţionaţi cu amenzi însumând 3.410 lei.
Astfel, la data de 26.11.2011, orele 17.05, O. CONSTANTIN de 62 ani, din municipiul Dorohoi a fost depistat conducând autoturismul pe DJ 292 în localitatea Carasa, comuna Corlăteni, deşi avea o concentratie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeaşi zi, orele 18.35, G. TEODOR-DORIN de 42 ani, din localitatea Roma, judeţul Botosani, a fost depistat conducând un autoturism pe DC 71, în localitatea Văculesti, având o concentratie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult, acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii, pe fondul nerespectării priorităţii de trecere la întâlnirea indicatorului Oprire, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul prioritar.
"În ambele situasii s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală", a precizat insp. pr. Daniela Gheorghiescu, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...
Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”
MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...
Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului
În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.12 secunde