Principele Nicolae, la primul Revelion în România
Stiri Botosani Wednesday, 2 January 2013 ActualitatePrinţul s-a alăturat familiei regale care a petrecut sărbătorile la castelul de la Săvârşin. Alături de regele Mihai şi principesele Margareta şi Maria, Nicolae a întâmpinat colindătorii veniţi la castel şi a mers la slujba de Crăciun de la biserica din localitate. Totodată, familia regală a împărţit 300 de daruri pentru familiile nevoiaşe din Săvârşin.
Prinţul s-a stabilit definitiv în România în septembrie anul trecut şi a început să înveţe limba română. În 1992, pe când avea doar 7 ani, l-a însoţit pe bunicul său, regele Mihai, într-o vizită în România. A fost imediat îndrăgit, iar presa de la acea vreme l-a numit Nicolae cel Mititel.
Tatăl principelui Nicolae, Medforth-Mills, a fost medic şi oficial ONU. Prinţul mai are o soră de 23 de ani, principesa Elisabeta Karina. Când a împlinit 25 de ani, prinţul Nicolae a primit într-o ceremonie solemnă de la palatul Elisabeta, titlul de Alteţă Regală.
În 2011, regele Mihai a rupt orice legătură cu Casa de Hohenzollern, impunând o nouă modalitate de succesiune la tron. Legea salică, potrivit căreia tronul se transmite exclusiv pe linie bărbătească a fost înlocuită, astfel încât moştenitor la tronul României a fost desemnată principesa Margareta, fiica cea mare a regelui Mihai.
În ordinea succesiunii, după principesa Margareta urmează sora ei Elena, fiul acesteia prinţul Nicolae şi sora lui principesa Elisabeta Karina, apoi cea de-a treia fiică a lui Mihai, Irina. Ca şi bunicul său, prinţul Nicolae are o pasiune comună pentru maşinile de teren. A urmat şi un curs de bucătar, a fost chelner şi a jucat ca figurant în câteva filme.
rtv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.48 secunde