Primele măsuri pentru transportatori și fermieri, adoptate de Guvern. Premierul anunță preț sustenabil la RCA, inclusiv pentru micii transportatori

Protestul transportatorilor şi al fermierilor a ajuns la ziua cu numărul 9.

Primele măsuri pentru transportatori și fermieri, adoptate de Guvern. Premierul anunță preț sustenabil la RCA, inclusiv pentru micii transportatori

   Foto: Observatornews.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că Guvernul va adopta un prim pachet de măsuri convenite cu fermierii și transportatorii.

„Este clar că protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime", a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.

Marţi, transportatorii şi agricultorii au transmis Guvernului o listă cu 76 de revendicări în numele „poporului român" pentru a înceta protestele.

 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern se va acorda un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina. În plus, Executivul va legifera echivalarea permisului auto la categoriile B şi B1 pentru tractoare şi va rezolva şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente, astfel că RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.

El a precizat că Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023.

„Aşa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii şi transportatorii. Am discutat şi cu micii fermieri şi transportatori aflaţi în stradă, şi cu marile asociaţii de profil. Este clar că protestele au fost îndreptăţite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerinţele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva problemele oamenilor, iar eu şi acest Guvern ne ţinem de cuvânt!", a spus premierul în deschiderea şedinţei de la Palatul Victoria, potrivit news.ro, sursă citată de observatornews.ro.

Sprijin de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal

Şeful Executivului a arătat că, în privinţa fermierilor, Guvernul are mai multe proiecte.

„Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înfiinţate în toamna lui 2022. Compensaţia pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăşi 280.000 de euro. Estimăm peste 162 de mii de beneficiari şi un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată", a precizat premierul.

ITP-ul la vehiculele agricole va fi făcut la fermă

Şeful Executivului a mai spus că i s-a părut de bun simţ şi cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B şi B1 pentru a conduce tractoare, aşa că o vor legifera azi.

„Totodată, rezolvăm şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-şi ia utilajele din câmp sau pădure şi să meargă la RAR, ci să fie exact invers", a spus premierul în şedinţă.

Amânarea ratelor la creditele pentru agricultori așteaptă aviz de la BNR

Prim-ministrul a mai anunţat că „Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023".

„Sprijin total măsura şi ştiu că se lucrează susţinut, atât cu Banca Naţională, cât şi cu întreg sistemul bancar şi Consiliul Concurenţei, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede şi această schemă de ajutor pentru fermierii afectaţi", a afirmat Ciolacu.

Potrivit unor surse Observator, Consiliul Concurenței și-a dat avizul pe această temă, mai trebuie aviz BNR, și e posibil ca măsura să fie adoptată săptămâna viitoare.

Ciolacu anunță preț sustenabil la RCA, inclusiv pentru micii transportatori

Premierul a mai anunțat că în şedinţa de Guvern va fi modificat modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi stabilim limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. El a mai spus că ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă.

Premierul a anunţat în şedinţa de Guvern, în domeniul transportului, sunt câteva ordonanţe şi hotărâri de guvern agreate împreună cu reprezentanţii transportatorilor.

„Astfel, modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi stabilim limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. Ce toleranţe sunt permise în Europa vor fi acceptate şi la noi", a spus premierul Ciolacu.

Şeful Executivului a precizat că, de asemenea, Executivul clarifică şi elemente importante convenite cu transportatorii privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor lente şi atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier.

„Corelăm dispoziţiile privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale cu normele internaţionale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului national după modelul unei convenţii recunoscute la nivel internaţional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voinţa părţilor exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că aşa reintrăm într-o logică economică", a ţinut saă precizeze Ciolacu.

„Venim azi şi cu dispoziţii mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Şi, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii şi transportatorii, nu am vreo reţinere să facem şedinţă de guvern în weekend sau la începutul săptămânii viitoare", a mai spus premierul.

Ciolacu a precizat că „ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă".

„Va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari. În plus, se permite plata în rate a RCA şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive", a ţinut să arate premierul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...