Primarul vrea să ia din administrarea lui Flutur spaţiile din Centrul Vechi
Stiri Botosani Wednesday, 5 March 2014 ActualitateEdilul şef al municipiului a spus că va veni şi cu o strategie pentru atragerea investitorilor către respectivele spaţii.
“Important e să ajungem la o viziune pragmatică şi care să producă efecte cât mai repede. Eu voi veni cu propunerea de a gestiona primăria toată această operaţiune, printr-o echipă condusă de un consilier local şi cu oameni din aparatul primăriei. Să ne mişcăm cât mai repede. Au trecut doi ani aproape şi nu s-a întâmplat nimic. O să vedem dacă consilierii sunt de acord cu noua formulă ce se va întâmpla în următoarele trei luni de zile. Am propus extinderea perioadei între 3 şi 5 ani, cu o investiţie minimă de 10.000 de euro, pentru a avea siguranţa că nu vin doar nişte agenţi economici care blochează spaţiile respective. Trebuie să vină cineva care are un plan de afaceri şi e interesat ca lucrurile să meargă să îşi scoată banii," a spus primarul.
Acesta a mai precizat că spaţiile din Centrul Vechi vor fi închiriate doar acelor investitori care vor să dezvolte o afacere pe zona de alimentaţie publică.
Portariuc este convins că în şedinţa de vineri, când va fi dezbătut proiectul de hotărâre, vor fi consilieri locali care vor veni cu amendamente şi cu noi propuneri privind spaţiile din Centrul Vechi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...
Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!
Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...
Un tânăr din Vlăsinești a încercat să îi păcălească pe polițiști cu un permis fals!
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, în localitatea Săveni, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Vlăsinești. Pen...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde