Primarul ungur care a agresat doi poliţişti a fost retinut!

Primarul comunei Belin, din judeţul Covasna, Siko Imre, şi alte două persoane, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce i-ar fi bătut pe şeful de post din localitate şi pe ajutorul acestuia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Marin, în urma cercetărilor Parchetului Judecătoriei Sfântu Gheorghe, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a primarului comunei Belin, Siko Imre, şi a altor două persoane, cercetaţi pentru ultraj, după ce aceştia i-ar fi bătut pe poliţiştii din localitate.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc miercuri seară, în comuna Belin.

Primele verificări au arătat că şeful de post din comună şi ajutorul acestuia, aflaţi în autospeciala de serviciu pe drumul comunal 37, ar fi fost blocaţi în trafic de un autoturism în care se aflau două persoane. Una dintre cele două persoane, care ar fi fost în stare avansată de ebrietate, le-ar fi cerut poliţiştilor explicaţii cu privire la motivul prezenţei lor, la acea oră, în comună, adresându-le injurii şi agresându-i fizic, a precizat Nicoleta Marin.

La scurt timp, acelaşi autoturism a oprit în faţa sediului Postului de Poliţie, iar din acesta au coborât patru persoane, respectiv cei doi bărbaţi, alături de un al treilea bărbat şi o femeie.

Ulterior, şeful de post şi ajutorul acestuia ar fi fost loviţi cu pumnii de cele patru persoane, în faţa Postului de Poliţie, iar unul dintre suspecţi ar fi încercat să îl stranguleze pe unul dintre agenţi cu o cravată, poliţiştii fiind nevoiţi să folosească spray lacrimogen.

Nicoleta Marin a subliniat că cele trei persoane reţinute se află în arestul IPJ din Sfântu Gheorghe, iar cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...

LA MULȚI ANI! Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi 67 de ani!

astăzi, 14:47

Născut departe de Moldova, în Argeș, IPS Teofan a bătut ani la rând drumurile Botoșanilor, împreună cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a prins drag de pământ...

Ministrul Educației cere Parlamentului protecție penală specială pentru profesori!

astăzi, 14:08

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere Parlamentului să modifice legislația privind siguranța în școli, după ce o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac ...