Primarul Ovidiu Portariuc nu va afla dacă are angajaţi "infractori". Vezi de ce!
Stiri Botosani Thursday, 19 November 2015 ActualitateProcurorul Valeriu Chihaia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, spune că până la acest moment niciun document transmis de Primăria Botoşani nu a ajuns.
"Probabil cererea domnului primar este întemeiată pe prevederile Legii 544 privind liberul acces la informaţiile publice. Numai că sunt informaţii care nu pot fi făcute publice, cum ar fi informaţii privind procedura din timpul anchetei penale, informaţii privind procedurile judiciare", susţine Valeriu Chihaia.
Adică exact acele informaţii care îl interesează pe primarul municipiului Botoşani, şi anume "dacă persoanele nominalizate au în prezent calitatea de suspect sau învinuit în dosare de natură penală ce presupun infracțiuni contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu sau care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals sau orice altă infracțiune săvârșită cu intenție care ar face incompatibilă exercitarea funcției publice", după cum a declarat chiar Ovidiu Portariuc.
De asemenea, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani spun că primarul ar putea solicita informaţii care se regăsesc în cazier, privind eventuale condamnări definitive. De asemenea, trebuie spus că infracţiunile de corupţie nu sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunal, ci de către Direcţia Naţională Anticorupţie, ca atare solicitarea primarului ar fi putut fi îndreptată şi spre această instituţie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!
Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.38 secunde