Ordonanta lui Oprea privind cresterea salariilor demnitarilor, respinsa de senatori. Camera Deputatilor este decizionala

Ordonanta de Guvern prin care salariile inaltilor demnitari urmau sa creasca de la 1 august a fost respinsa miercuri de plenul Senatului, printr-un proiect de lege. Ordonanta a fost data in luna iulie de prim-ministrul interimar de la acea vreme, Gabriel Oprea, si a provocat o intreaga controversa.

Plenul Senatului a avut pe ordinea de zi proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonante, cu raport de respingere de la comisiile de fond, insa senatorii au votat, la propunerea lui Serban Nicolae (PSD), modificarea acesteia direct intr-un proiect de lege de respingere, printr-un amendament, plus un amendament prin care se precizeaza ca in urma acestei legi indemnizatiile demnitarilor revin la cele anterioare, si anume cele prevazute prin Ordonanta 10/2008 (vezi aici acest text si anexele unde sunt precizate indemnizatiile), relateaza hotnews.ro.

Ordonanta este astfel respinsa, insa nu definitiv, intrucat Camera Deputatilor este cea decizionala.

Practic, de salarii marite au beneficiat acesti 48 de demnitari, de la directorii de servicii la presedintele tarii, timp de trei luni, urmand ca membrii noului cabinet investit marti sa beneficieze, cel mai probabil, de vechile indemnizatii.
Dupa ce ordonanta a intrat in vigoare, PNL a anuntat ca o va respinge in parlament. Atat liberalii cat si PSD au anuntat ca aceste cresteri de salarii pentru demnitari trebuie avute in vedere in proiectul legii salarizarii unitare. Problema e ca proiectul legii salarizarii unitare nu a mai fost realizat de Guvernul Ponta, iar demnitarii romani raman cu unele dintre cele mai mici salarii din Europa. Nivelul extrem de scazut al salariilor este unul dintre motivele pentru care mai multi functionari europeni au refuzat sa isi paraseasca, fie si temporar, posturile din Comisia Europeana pentru a deveni ministri in guvernul Ciolos.

Indemnizatiile brute prevazute in aceasta ordonanta:

Presedintele Romaniei - 21,540
Presedintele Senatului, presedintle Camerei Deputatilor - 21,540
Vicepresedintii Senatului si Camerei Deputatilor - 19,055
Secretarii si Chestorii Senatului si Camerei - 19,055
Prim-ministru - 21,540
Viceprim-ministru - 20,000
Ministru - 19,055
Ministru delegat - 19,055
Consilier prezidential - 19,055
Secretar general al Guvernului - 19,055
Sef Cancelarie - 19,055
Avocatul Poporului - 19,055
Presedintele Consiliului Legislativ - 19,055
Presedinte Curte de Conturi - 19,055
Directorii SRI, SIE, SPP, STS - 19,055

Ce spunea Oprea la acea vreme:

"Este vorba de salariile presedintelui, primului-ministru, ministrilor, ale sefilor celor doua camere, ale conducatorilor serviciilor de informatii etc. In total sunt vizat 48 de functii de aceasta ordonanta", a spus Gabriel Oprea. Cele mai mari salarii le vor avea presedintele Romaniei, presedintele Inaltei Curti, primul ministru si presedintii celor doua camere, a precizat Oprea.

"Sunt doua motive pentru care am facut acest anunt. In primul rand, pana la finalul acestui an vom avea cresteri de salarii in tot sistemul public. In al doilea rand, din ratiuni de transparenta, pentru a nu exista nicio suspiciune," a spus Oprea, care a subliniat ca “isi asuma corectitudinea actului normativ.

"Nu este posibil ca un presedinte sa primeasca la sfarsitul lunii doar 1500 de euro", a declarat premierul interimar, care a argumentat si ca "am avut ministri cu salarii mai mici decat subordonatii lor".

"Am incercat ca echilibrul puterilor in stat sa se reflecte si la nivelul salariilor", a spus Oprea, aratand ca in justitie salariile sunt mult mai mari ca in restul institutiilor si ca poate din acest motiv justitia performeaza atat de bine.

Majorarea este fireasca pentru ca este corelata cu cresterea economica datorata masurilor pe care le-a luat Guvernul Romaniei, a mai argumentat acesta.

"Peste tot in lume salariile mici genereaza coruptie", a mai afirmat Oprea.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O rețea de distributie a gazelor naturale va fi înființată la limita județelor Iași și Botoșani

astăzi, 08:08

O rețea de distribuție a gazelor naturale în regim de presiune medie va fi înființată în comuna Plugari din județul Iași și comuna Prăjeni din județul Botoșani. Proiectu...

Cum l-a ajutat vestitul pompier Sam pe Moș Crăciun să recupereze cadourile furate de Grinch! - FOTO

astăzi, 07:45

Moș Crăciun a ajuns mai devreme la copiii pompierilor din Botoșani, cei ai căror părinți vor fi la datorie în seara de Ajun. Cum zăpada s-a lăsat așteptată, Moșul a lăsat sania deopa...

Colindători din Tanzania, Uganda și Kenya la Mănăstirea Vorona - FOTO

astăzi, 07:30

Tinerii duc mai departe Vestea Nașterii Domnului, colindând prin mănăstirile din ținutul Moldovei de Nord. Astfel, ei au ajuns și la Mănăstirea Vorona, din județul Botoșani. Vin d...