Primarul le-a dat mână liberă viceprimarilor să aleagă ce atribuţii vor

Imediat după preluarea mandatului, noul primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a avut o şedinţă cu toţi directorii din cadrul Primăriei şi cu cei doi viceprimari.

Edilul-şef al urbei a lăsat la latitudinea viceprimarilor să îşi aleagă de ce domenii vor să se ocupe.

“I-am rugat pe domnii viceprimari, şi am lăsat la latitudinea dumnealor, să îşi aleagă fiecare cu ce vrea să se ocupe. Le-am dat un termen şi trebuie să vină la mine să îmi spună şi i-am rugat să îşi aleagă cât mai multe teme. A fost o discuţie colegială şi amicală. Cu cât vin mai repede cu atât mai bine", a spus Cătălin Flutur.

Cei doi viceprimari spun că decizia finală în ceea ce priveşte trasarea atribuţiilor îi va reveni primarului, iar ei vor accepta tot ceea ce li se va da.

“Am avut o discuţie cu domnul primar şi i-am transmis faptul că decizia în aparţine în unanimitate, i-am transmis lista cu atribuţiile pe care le-am avut şi lucrurile pe care le cunosc, rămânând ca domnia sa să se decidă şi eu să accept ceea ce îmi va transmite cu încrederea că voi putea duce la îndeplinire orice atribuţie voi primi", a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

“Decizia finală va fi a domnului primar, mi-aş dori ceva legat de activitatea mea şi de profesia mea şi încă sunt în dezbatere vizavi de celelalte atribuţii, încă mă gândesc. Discut cu colegii mei, cu domnul primar, şi săptămâna viitoare probabil voi şti", a spus şi viceprimarul Marian Murariu. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...