Plantele de sânziene au tulpini în patru muchii, înalte între 30-100 cm. Frunzele sunt lineare, ascuţite, lucioase, păroase pe faţa inferioară, dispuse câte 8-12 în verticile la fiecare nod. Podoaba principală constă în florile mărunte, albe sau galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii de albine. Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele 4 petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce duce la credinţa că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.
Noţiunea de drăgaică include două specii: sânzienele albe (cu denumirea ştiinţifică Galium mollugo) şi sânzienele galbene (cu denumirea ştiinţifică Galium verum).
În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Planta creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi căi ferate.
În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri, cu un coeficient de uscare de 4:1.
Efecte terapeutice
Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni maladive cum ar fi: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.
Sânzienele galbene au foarte multe proprietăţi vindecătoare, datorită conţinutului chimic mult mai divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale (planta se mai numeşte popular "închegătoare").
Până în prezent au fost dovedite următoarele proprietăţi:
- diuretice şi depurative, curăţind sângele la nivelul ficatului şi rinichilor;
- sudorifice (cu mărirea secreţiei glandelor sudoripare);
- astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare şi vulnerare (cu grăbirea vindecării rănilor externe şi interne);
- sedative, calmante şi antispastice în afecţiunile neurovegetative;
- aperitive şi aromatizante.
Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinii tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. În Oltenia planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilvania de nord contra reumatismului.
Astăzi, în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni:
- boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal);
- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal şi genital);
- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare);
- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale;
- contra cancerului limbii, al laringelui şi al organelor genitale;
- contra durerilor reumatismale şi artrozice;
- în boli de metabolism (obezitate, anemie).
Maceratul din sânziene tratează bolile sistemului nervos
În tratamentele interne se utilizează următoarele preparate:
- infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează două minute acoperit şi se beau două-trei căni pe zi, în nervozitate, epilepsie, isterie, litiaze, impotenţă. Pentru cancerul de limbă, laringe, piele şi organe genitale se beau 4-6 căni pe zi;
- infuzie din amestec, în părţi egale, de sânziene, urzică moartă şi splinuţă (Solidago virgaurea) utilă în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare, nefrite cronice, pielonefrite, insuficienţă renală, cancer renal şi genital, consumând câte 3-4 căni pe zi prin înghiţituri rare;
- macerat din 4-6 linguri rase de herba uscată şi mărunţită la un litru apă; se lasă la temperatura camerei timp de 8 ore, se strecoară şi se consumă timp de 2-4 ore, ca tratament în bolile tiroidiene, hipertiroidie, epilepsie şi boli nervoase, într-o cură de minimum 3 luni;
- tinctură din pulbere de herba uscată (20 de linguri la 1 litru alcool 500); se lasă la macerat 12-14 zile, cu agitare zilnică, se strecoară prin stoarcere, se trece în sticluţe brune şi se beau câte 1-2 linguriţe de 3-4 ori pe zi, cu diluare în apă, având efecte bune contra cistitei, uretritei, nefritei şi a litiazei renale;
- pulbere din flori uscate, măcinate fin şi cernute din care se ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi sau se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, la copiii sub 12 ani doza fiind redusă la jumătate.
Tratamente externe
În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în:
- afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme zemuinde, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare);
- boli dermatologice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă şi laringe);
- reumatisme, artroze şi junghiuri intercostale;.
Se prepară:
- unguent de sânziene, preparat din suc proaspăt amestecat cu unt sau untură, până la formarea unei paste omogene şi utilizat în cancer de piele, răni, furuncule, keratoză senilă (pete de bătrâneţe), panariţiu, leziuni ale coloanei vertebrale, otită;
- băi locale sau generale cu decoct de sânziene (7 linguri plantă uscată şi mărunţită la un litru apă se fierbe 15-20 de minute la foc mic) pentru reumatism, erupţii cutanate şi erizipel;
- cataplasme cu plantă proaspătă zdrobită în tratamentul de guşă exoftalmică;
- cataplasme cu amestec de sânziene, gălbenele şi patlagină (plante proaspete strivite) cu efecte bune în elefantism.
- comprese cu infuzie sau suc proaspăt de sânziene proaspete utilizate în cancer de piele, tumori canceroase, keratoze senile, erupţii alergice însoţite de mâncărimi, elefantiază, ten ofilit şi boli de piele (furuncule, răni);
- gargară cu infuzie concentrată (2-3 linguriţe herba uscată la 250 ml apă clocotită), care se foloseşte în afecţiunile glandei tiroide şi ale corzilor vocale.
Alte utilizări
- colorant natural din vârfuri florale pentru brânzeturile de Chester cărora le dau coloarea galbenă-portocalie şi gustul caracteristic;
- surogat de cafea din fructele şi rădăcinile de sânziene galbene, cu miros şi gust de cafea, care pot înlocui cicoarea;
- închegător al laptelui datorită enzimelor componente;
- roua de pe florile de sânziene se aplică pe pleoape şi în jurul ochilor în fiecare dimineaţă, având rol în refacerea ochilor obosiţi, îndepărtarea cearcănelor şi a ridurilor precum şi la îmbunătăţirea acuităţii vizuale.
(Prof. Univ. Constantin Milică)
