Primarii au mers la Guvern, iar Ilie Bolojan i-a anunțat că taie în carne vie: Suntem într-o situație dificilă!

”...ținta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administrația publică, să îmbunătățim încasarea impozitelor locale, să creștem eficiența serviciilor publice și să continuăm descentralizarea”.

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, la Guvern, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România. Primarii au venit în special pentru a discuta despre programul ”Anghel Saligny”, dar premierul le-a explicat că suntem într-o situație economică extrem de dificilă și i-a informat că în al doilea pachet de măsuri fiscale va viza reducerea cheltuielilor cu angajații din administrația publică.

Premierul Ilie Bolojan a continuat consultările cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în contextul întâlnirilor de lucru organizate cu autoritățile locale pe tema reformei administrației publice locale.

 

”Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situație dificilă, atât pe componenta de deficit bugetar, cât și pe cea de investiții aflate în derulare. Am început implementarea primului pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanțelor ne arată că trebuie să continuăm această direcție. Așadar, pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administrației publice. Ținta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administrația publică, să îmbunătățim încasarea impozitelor locale, să creștem eficiența serviciilor publice și să continuăm descentralizarea”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Cresc impozitele pe locuințe și se reduce numărul angajaților

Reprezentanții Guvernului și cei ai AMR au analizat propunerile privind reforma impozitării proprietăților, angajament asumat de România prin PNRR, reducerea numărului de angajați din administrația publică locală și creșterea performanței profesionale, activarea clauzei potrivit căreia bugetele de echilibrare a bugetelor locale se vor stabili proporțional cu nivelul de încasare a impozitelor.

Consultările Guvernului cu reprezentanții administrației publice locale vor continua în perioada următoare, scrie stiripesurse.ro.

Din partea Guvernului, împreună cu premierul Ilie Bolojan, la consultările de la Palatul Victoria, au mai participat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, arată un comunicat al Guvernului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...