Prichindei în vizită la pompierii botoșăneni în săptămâna „Școala Altfel” (fotogalerie)

În cadrul vizitei lor, copiii au aflat despre ce se poate întâmpla dacă se joacă cu focul, cu prizele sau întrerupătoarele. De asemenea, și meseria de salvator a fost un subiect abordat în discuție. 

„Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”- NU! Au răspuns, în cor, copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 din municipiul Botoșani, care au fost vizitați, în această dimineață, de pompieri.

Activitatea a fost organizată la cererea cadrelor didactice, în cadrul programului național „Școala Altfel”.

Atât educatoarele, cât și copiii și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestora, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni evenimentele precum incendiile sau accidentele la joacă sau acasă.

 

Aceștia, i-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur și i-au angrenat în două exerciții de evacuare.

Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, dar toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.

Ei au avut ocazia să vadă autospeciala de stingere a incendiilor și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.

Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au transmis celor mici următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței:

-        anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

-        părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

-        urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

-        când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

-        aşteptaţi intervenția pompierilor.

În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:

-        anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

-        să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

-        să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

-        dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

-        să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

astăzi, 18:26

Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...

Cinci ani fără Maestrul Ioan Cobâlă și golul pe care nimeni nu îl va mai umple vreodată!

astăzi, 17:22

Ioan Cobâlă a reprezentat un simbol puternic, a fost omul care a transformat firescul în magie. S-a stins din viață în ziua de 3 septembrie 2021, la scurt timp după ce îi f...

Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi a achiziționat un nou Computer Tomograf

astăzi, 17:03

Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” din Dorohoi își extinde capacitatea de diagnosticare prin achiziționarea celui de-al doilea echipament de tip Computer Tomograf (CT...