Prefectul face apel către primari pentru urgentarea inventarierii terenurilor

Prefectul Costică Macaleţi  trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte inventarierea terenurilor din judeţ. În condiţiile în care termenul de finalizare a procesului era sfârşitul anului 2014, doar 31 din cele 78 de primării au perfectat documentaţiile solicitate de Executiv. Reprezentantul Guvernului în teritoriu face, de aceea, un  apel către primarii botoşăneni solicitându-le să colaboreze cu specialiştii topo cu care au semnat contractele de inventariere şi să urgenteze astfel finalizarea operaţiunii.

"În toate acele localităţi unde nu s-a încheiat inventarierea, au de suferit în primul rând cetăţenii care au nevoie de punerea în posesie, de validarea, emiterea sau modificarea vreunui titlu de proprietate, operaţiuni care nu se pot face până la finalizarea inventarierii. Îi rog, aşadar, pe domnii primari să facă tot posibilul şi să acorde prioritate acestei probleme", este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.

În perioada imediat următoare specialiştii în fond funciar din Instituţia Prefectului, împreună cu subprefectul Gelu Ţigănucă, vor vizita toate primăriile ce se confruntă cu blocaje în ceea ce priveşte procesul de inventariere, pentru a acorda consiliere şi sprijin. Principalele probleme au apărut din cauza semnării cu întârziere a contractelor cu specialiştii topo dar şi din lipsa surselor de finanţare a acestor servicii. Primăria Hăneşti, spre exemplu, nu are nici la această dată semnat contractul cu o persoană autorizată în domeniul măsurătorilor cadastrale.

Până acum, 21 de primării botoşănene au ajuns inclusiv la etapa solicitării sumelor prin care statul subvenţionează achiziţia serviciilor topo, totalul fiind deja plătit de ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) în valoare de peste 800.000 de lei.

Comunicat de presă Instituţia Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

astăzi, 20:01

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...