Prefectul Costică Macaleţi salută reluarea plăţilor pe POSDRU şi la Botoşani
Stiri Botosani Thursday, 28 February 2013 ActualitateBeneficiarii direcţi, din Botoşani, ai fondurilor acordate de UE prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au proiecte în valoare totală de peste 76 de milioane de lei, din care peste 14 milioane mai sunt de plătit. Conform datelor centralizate de ADR Nord Est, cei care derulează aceste proiecte îşi propun măsuri de perfecţionare, calificare şi ocupare a forţei de muncă din Botoşani în diverse domenii.
"În rândul beneficiarilor este o singură instituţie publică, celelalte fiind asociaţii şi societăţi comerciale cu capital privat. Aceştia sunt interesaţi în primul de vestea bună dată de Guvern, pentru că tot ei au fost cei mai afectaţi în 2012, după ce autorităţile europene au blocat plăţile din cauza fraudelor comise în ţară în anii 2009-2011", a declarat Costică Macaleţi, prefectul judeţului.
Proiectele botoşănenilor derulate prin POSDRU fac trimitere, printre altele, la creşterea competenţelor cadrelor didactice, calificarea în domeniul reparaţiilor auto, pază şi ordine, precum şi la crearea de competenţe antreprenoriale pentru botoşănenii care doresc să se lanseze în afaceri.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.43 secunde