Eram în plin bacalaureat şi dădeam probele scrise. Eram mulţi şi toţi speriaţi, de parcă uitaserăm tot ce am învăţat într-un an-doi. Credeam că e de bun-simţ să oferim câte un bucheţel de flori supraveghetorilor de la "scris" aşa că fugeam la piaţă şi reveneam cu câte o floricică pe care o întindeam cu mâini tremurânde profesorilor care ne scrutau neîncrezători.
Nu era vorba să fie mai indulgenţi, pur şi simplu voiam să fie o floare pe catedră, crezând că gingăşia florii va îmbuna sorţii. Era un fel de a ne recăpăta încrederea în noi. Atunci am cunoscut-o pe doamna Elena, iar eu şi colegii mei ne spovedeam la ea ca la preot. "Avem româna scris", sau "Avem filosofia", sau "Azi dăm la istorie". Şi doamna Elena ne oferea flori în plus, mai tăia din preţ, ne ura succes şi ne petrecea cu privirea până când paşii noştri grăbiţi se îndepărtau.
Anii au trecut, odată cu ei la fel şi multe alte generaţii de "balacaureaţi" sau de tineri care şi-au arătat dragostea oferind o floare iubitei. După ani, am regăsit-o pe florăreasă într-un context mai relaxat, la o discuţie prietenoasă.
Doamna Elena era crudă atunci când s-a angajat la sere, în Cătămărăşti. Terminase liceul la "Laurian" şi chiar dacă ar fi putut deveni medic, profesor sau orice altceva, nu a putut merge la facultate din pricina lipsurilor financiare. Apoi a ajuns să lucreze cu florile, să le planteze, să le îngrijească, să le povestească. Apoi să le vândă.
După câţiva ani petrecuţi ca angajată la sere, a decis că poate să aibă florile ei pe care să le îngrijească şi să le vândă oamenilor iubitori de frumos, oamenilor îndrăgostiţi, oamenilor care vor să-şi exprime aprecierea oferind o floare pentru suflet. Şi aşa a pornit mica ei afacere în care l-a cooptat şi pe soţul ei. În martie sărbătoreşte 22 de ani de când şi-a mutat viaţa între flori, îşi umple plămânii cu mirosul lor şi îşi bucură ochii cu culoare.
"Am pornit de la o măsuţă pe care ţineam florile. Şi iarna era un frig cumplit, înveleam florile în pătură să nu îngheţe. Oamenii treceau pe lângă mine şi nu înţelegeau ce ascund eu acolo iar mie îmi tremura inima să nu-mi stric florile. Apoi mi-am făcut nişte cutiuţe din lemn şi sticlă şi le puneam flacără să le încălzesc. Au fost momente grele. Nu o dată, am aruncat braţe întregi de flori la tomberon, plângeam şi le aruncam. Dar au fost şi momente frumoase şi cred că astea contează cel mai tare atunci când priveşti înapoi", povesteşte doamna Elena, iar ochii-i lăcrimează.
Nu are timp de nimic, singura preocupare o reprezintă florile. Nu are copii, însă tot sufletul şi-l pune în straturile în care înfundă bulbi şi îi stropeşte "prin picurare". Rezultatele depind de noroc, de vreme, de vremuri. Se trezeşte în zori, trage o raită prin solar, apoi prin grădină şi fuge la piaţă, unde deschide chioşcul în care miroase a verde şi a culori. De tot felul.
Toată ziua şi-o petrece printre flori, mângâindu-le, curăţându-le şi vorbind cu clienţii care o ştiu de ani de zile şi care tot de atunci îi cumpără ghemotoacele de culori parfumate.
"Poveşti sunt multe, iar unele chiar triste. O doamnă îmi povestea că la prima întâlnire a primit trandafiri galbeni. Numai că soţul a decedat, iar la înmormântare i-a dus un buchet de trandafiri galbeni. M-am cutremurat când doamna povestea plângând şi aşa am plâns amândouă. Dar am şi poveşti frumoase, cu dragoste multă. Adolescenţi care au cumpărat primele flori pentru domnişoarele lor şi acum trec cu copiii de mână prin faţa chioşcului meu şi mă salută. E o împlinire", spune doamna Elena.
Spre seară închide chioşcul şi fuge la solar, unde îşi verifică straturile şi îşi face planul de vânzări pentru a doua zi. Iar soţul ei, îndrăgostit şi el de flori, că deh! a avut de unde să înveţe, plimbă de colo-colo braţe întregi de crizanteme de toate felurile şi toate culorile, copilite sau nu, cu câte o floare sau cu câte un mănunchi de flori pe tulpină.
Nu a avut profesor care s-o iniţieze în arta florilor. "Când te dai cu capul de probleme, înveţi. Aşa am învăţat şi eu, trecând prin necazuri şi tot experimentând. Acum îmi învăţ şi clienţii cum să păstreze florile cât mai mult timp. De exemplu, trandafirii, dar numai trandafirii, rezistă săptămâni întregi dacă în apa din vază punem câteva picături de clor. Aşa a văzut cumnatul meu în Israel. Când mi-a povestit, nu l-am crezut, dar a testat o cumnată de-a mea şi a funcţionat. De atunci le spun tuturor reţeta. Altor flori, de exemplu, le merge foarte bine dacă le punem un pic de sare de lămâie", explică doamna Elena însufleţită şi mai, mai că ai lua un buchet mare de trandafiri să le testezi rezistenţa.
Or fi florile scumpe, dar doamna Elena a auzit că botoşănenii ar cumpăra cele mai multe flori, în comparaţie cu celelalte judeţe ale Moldovei. "Păi, s-o luăm cu începutul. La naştere, duci o floare la mămică. La botez, altă floare. La grădiniţă duci flori, la fel şi la şcoală. Apoi termini şcoala, dai bacalaureatul, mai cumperi o floare. La facultate, la fel, că doar nu te duci cu mâna goală. Mai vii acasă în vacanţe, te mai întâlneşti cu vechii profesori, cum altfel? Iei o floare. Apoi găseşti o fată, te îndrăgosteşti, cumperi flori că parcă altceva nici nu ar merge, te căsătoreşti, alte flori. Până şi la divorţ duci flori, dacă nu fostei doamne, măcar avocatei. Iar la urmă, când murim, tot cu flori mergem. Aşa că toată viaţa, tot cu flori o ducem", spune doamna Elena.
Iar noi completăm, cu flori, cu medici şi cu preoţi.
