Poștașii din Botoșani, în grevă: „Suntem săracii României!” (foto)

În urmă cu aproximativ două săptămâni, poștașii din Botoșani și din întreaga țară au organizat o grevă de avertisment.

Așa cum au „promis” în urmă cu două săptămâni că, dacă nu le sunt respectate revendicările, vor recurge la greva generală de la 1 aprilie.

Astfel, de luni dimineață, zeci de angajați ai Poștei Române - Oficiul din Botoșani s-au alăturat grevei generale. Liderii de sindicat au semnale și din alte orașe sau comune din județul Botoșani că poștașii vor participa la greva generală.

„Începând de astăzi, 1 aprilie 2024, marea majoritate a salariaților a intrat în grevă. O parte au intrat, o parte datorită presiunilor care s-au făcut au renunțat să mai intre în grevă, iar o parte dintre salariați au plecat deja în curse, s-au mobilizat în așa fel încât să plece cursele în județ. Da, bineînțeles, presiunile sunt făcute tot din partea directoarei. Avem semnale de la Săveni, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, intră și ei în grevă, plus agenții poștali care urmează să facă schimbul”, a declarat Constantin Ispir, președintele Filialei Botoșani a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România.

 

În capitală se vor purta negocieri în continuare pentru îndeplinirea doleanțelor protestatarilor.

„Am înțeles că astăzi se vor purta negocieri în continuare. Negocieri au fost și vineri, și toată săptămâna trecută. Chiar și sâmbătă s-au purtat negocieri între conducerea companiei, fără directorul general de sindicat, dar în prezența ministrului Digitalizării. Noi continuăm acțiunea, suntem în grevă generală în continuare. Suntem în jur de 51 de persoane care au semnat să participe la grevă”, a adăugat Constantin Ispir.

Angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie, iar revendicările lor în cadrul negocierilor cu angajatorul constau într-o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

Odată cu declanșarea grevei generale au de suferit în special pensionarii și beneficiarii de ajutoare sociale, fiind afectat, deopotrivă, și sistemul judiciar, întrucât toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată sunt în sarcina angajaților Poștei Române.

Sindicaliștii mai spun că declanșarea acțiunii de grevă generală reprezintă doar „un strigăt al sărăciei.”

„Prezența tuturor, prezența noastră nu este decât un strigat al saraciei, SUNTEM SĂRACII ROMÂNIEI. Așa să ne ajute Dumnezeu”, au mai transmis sindicaliștii.

Revenim ulterior cu mai multe informații.







 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...