Portariuc își apără bugetul: "Acestea sunt prioritățile cetățenilor"

Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că bugetul pentru anul 2013 a fost întocmit ținându-se cont de doleanțele cetățenilor, considerând că este unul trasparent, spre deosebire de bugetele din anii trecuți.

"Cred că e un buget în primul rând pentru dezvoltare și un buget pentru modernizarea Botoșaniului, în linii mari. În același timp, este un buget prudent. Cred că este o anumită corectitudine în ceea ce privește prioritizarea investițiilor publice, în funcție de doleanțele cetățenilor. Știți că am avut consultări, discutăm încă din luna decembrie, ne-am întâlnit și cu cetățenii, și acestea sunt prioritățile oamenilor. Cred că nu mai e nevoie să reamintesc rezolvarea problemei câinilor comunitari. Înainte de a ne gândi la toate celelalte lucruri trebuie să ne gândim la siguranță. În scurta perioadă în care am fost consilier nu am găsit transparență, mi s-au prezentat cu o zi, doua înainte anumite materiale. Un alt principiu a fost cel al reducerii risipei financiare și această disciplină financiară se va face printr-o monitorizare foarte strictă a tuturor cheltuielilor publice. Fiecare vede prioritățile într-un anumit fel. Se investește în sport, se reabilitează Sala Polivalentă, se investește în acel spațiu din parc pentru copii, adolescenți. Acestea sunt prioritățile cetățenilor", a spus Ovidiu Portariuc.

Cât privește sumele alocate pentru unitățile de învățământ, edilul-șef al municipiului a spus că a fost nevoie să se ia o parte din sume de la capitolul străzi pentru a se aloca în vederea realizării de reparații la școli, unele dintre acestea fiind într-o avansată stare de degradare.

Referitor la reparațiile la străzi, Portariuc a precizat că este convins că se vor realiza aceleași lucrări cu bani mai puțini, pentru că una dintre condițiile impuse în contractul cu firma care se ocupă de întreținerea străzilor a fost mărirea perioadei de garanție de la șase luni la un an.

"S-au alocat bani pentru cultură. Sunt discuții dacă sunt mulți, puțini. S-au alocat ca în ceilalți ani. Nu putem renunța la acest domeniu. Pentru asistență socială, pentru salubritate, transport, pentru reabilitarea străzilor și într-adevăr intenționăm ca strada Primăverii să intre în reabilitare în acest an. Poate pe un tronson, poate nu reușim să o facem toată în acest an. Dar măcar să începem. Au fost deschise capitole bugetare pentru toate celelalte străzi, și în cazul unor rectificări bugetare pozitive se vor aloca sume sumplimentare", a declarat Ovidiu Portariuc.

Portariuc a mai spus că s-au alocat bani pentru sigurana cetățenilor, pentru sistemele de supraveghere video din apropierea unităților de învățământ, pentru paza în licee, unde sunt zone nesigure.

"Cred că am acoperit toate zonele vieții sociale, economice, culturale prin alocarea acestui buget echilibrat pentru că știți foarte bine ca ne apasă datoriile. Faptul că în acest an trebuie să rambursăm 150 de miliarde nu e lucru ușor", a precizat Portariuc.

Primarul a mai spus că sunt acoperite salariile și nu sunt motive de îngrijorare.

După mai bine de două ore și jumătate de discuții aprinse, bugetul a fost aprobat.
 


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Adolescenți filmați în timp ce aruncă cu pietre și fac scandal în Centrul Vechi, polițiștii s-au autosesizat!

astăzi, 09:14

Mai mulți adolescenți au fost filmați, seara trecută, cum aruncă pietre și fac scandal în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de so...

Regizorul serialului ”Vlad” vine la Botoșani: Lansare de carte urmată de proiecție de film la Cinema Unirea!

astăzi, 08:45

Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 17:00, botoșănenii sunt invitați la Cinema Unirea, la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și scriitor, cu ocazia lansării căr...

Misiune contracronometru: Botoșănean scos dintr-o fântână, noaptea trecută!

astăzi, 08:19

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Misiunea contracronometru a avut loc în noaptea de...