Ghiorghiță, atac dur la panseluțe, salariile din Cultură și fondurile primite de Liceul Sportiv!

Consilierul local Florin Ghiorghiță a criticat aproape jumătate de oră proiectul de buget pentru anul 2013, propus de Executivul Primăriei Botoșani.

Ghiorghiță a criticat faptul că în acest an s-au alocat mai mulți bani decât anul trecut pentru întreținere spații verzi și panseluțe, deși până înainte de a ajunge la Primărie, cei din actualul Executiv au criticat în permanență aceste cheltuieli.

"Este cea mai mare sumă alocată până acum de municipiul Botoșani, 630.000 de lei, și aș ține să subliniez că unii și-au făcut campanie electorală iar acum dezvoltă subiectul în loc să îl finalizeze. La capitolul reparații străzi este cea mai mică sumă alocată din 2001 și până astăzi și total insuficientă. Include reparații străzi, marcaje, semnalistică rutieră, nomenclator stradal, toate în limita a 4 milioane de lei în condițiile în care toate s-au scumpit", a spus Ghiorghiță.

El a propus ca instituțiile de cultură să realizeze venituri proprii în proporție de cel puțin 10-15% din total venit, iar dacă nu pot să mai renunțe la unele majorări de salarii.

"Cu toate că știm foarte bine că în ianuarie au fost majorate cu 16% și totuși ne propunem venituri mai mici. Nu se vede majorarea impusă populației. Întreb un lucru, am majorat impozitele și taxele locale către populație, ajutăm agenții economici sau care este politica pentru viitor?", a mai menționat Ghiorghita.

Consilierul PDL a criticat și faptul că se alocă 200.000 de lei pentru auditurile financiare ce urmează a fi făcute la instituțiile subordonate Consiliului Local, pentru faptul că pentru consultanță juridică se cheltuiesc 250.000 de lei, în condițiile în care există un oficiu juridic unde salariații iau un salariu de 800-900 de lei.
 
"Haideți să fim serioși! Fiecare societate are auditori. Ca să dăm 200.000 de lei pentru un audit chiar mi se pare enorm de mult. Sunt bani care vor pleca, din punctul meu de vedere, fără o direcție anume sau fără respectarea în totalitate a legislației. Și sunt bani pentru firme de consultanță din București care să facă audituri la Primărie", a spus consilierul local.

De asemenea, Florin Ghiorghiță a reproșat Executivului Primăriei Botoșani că se alocă prea mulți bani Liceului cu Program Sportiv, în comparație cu fondurile alocate celorlalte unități de învățământ din municipiul Botoșani.

"Pentru dezvoltarea sistemului de locuințe 2014-2015 sunt zero lei. Întrebarea mea este unde sunt locuințele ANL, unde facem blocurile pentru tineri, de unde alocăm bani pentru asta? Iluminatul public, bani la jumătate față de 2012, de ce?", a intrebat Ghiorghita.

Totodata, Ghiorghiță a mai spus și că pentru capitolul investiții fondurile alocate sunt mici.

"Mi se pare un buget total neprofesionist făcut, cu estimări pentru anii 2014, 2015, 2016 total neprofesioniste, făcute doar așa, ca să fie făcute. În condițiile acestea eu cu siguranță nu voi vota bugetul", a conchis consilierul local care astazi a anuntat ca se suspenda din PDL si ca va activa in CL in calitate de consilier independent.

Bugetul a fost criticat și de alți consilieri ai opoziției, cum ar fi Lidia Bucșinescu, Cătălin Alexa și Gheorghe Iavorenciuc, cel din urma reproșând conducerii Primăriei că alocă bani pentru investiții care nu sunt necesare, cum ar fi acel skateparc de pe locul fostelor sere, în loc sa îi direcționeze spre ceva cu adevărat util pentru botoșăneni.
 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 8 noiembrie: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereștilor puteri!

astăzi, 08:00

De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. De asemenea, Biserica ne învaţă că îngerii sunt &...

Siguranța elevilor în atenția polițiștilor botoșăneni: Controale în școlile din Dorohoi și Botoșani! (Video)

Friday, 7 November 2025

În zilele de 6, respectiv 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Pol...

Incendiu de proporții într-o gospodărie din Botoșani: trei anexe distruse de flăcări!

Friday, 7 November 2025

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Silișcani. Trei anexe au fost cuprinse de flăcări, iar alarma a fost dată de vecini. La fața l...