Portariuc anunță un posibil investitor pentru terenul din spatele Băii Centrale

În locul scheletului din beton din spatele Băii Centrale din municipiu ar putea fi construit un centru medical modern. Primarul Ovidiu Portariuc susține că un investitor român și-a manifestat intenția de a intra într-un parteneriat public-privat cu municipalitatea pentru a construi o clinică medicală privată, investiție ce s-ar ridica la 3 milioane de euro.   

"Avem acolo în jur de 2.800 de metri pătraţi, vreo 1.500 mp spaţiu construit. Solicitarea mea a fost făcută în urma exprimării intenţiei unui investitor de a realiza un centru medical modern în parteneriat public – privat. Şi au venit către noi dacă avem teren sau spaţiu astfel încât Primăria să intre în acest parteneriat, investitorul să doteze acest centru medical de diagnoză cu cele mai moderne echipamente medicale. Rămâne acum să vedem, să-i prezentăm schiţele, să vină la faţa locului şi, dacă va fi de acord, practic încă o locaţie abandonată de 15, 20 de ani ar intra în circuit. Este vorba de un investitor din Bucureşti, dintr-o reţea medicală", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.  

Acesta a precizat că s-a întâlnit săptămâna trecută, la Bucureşti, cu posibilul investitor în domeniul medical şi că urmează ca firma dezvoltatoare să facă vizita în teren şi expertizele necesare structurii de beton din spatele Băii centrale.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...