Popriri pe pensii și salarii pentru datorii la apă!

   Șefii Nova Apaserv au anunțat că uzează de toate căile legale pentru a recupera debitele de la populație, care la această dată se ridică la 7,8 milioane de lei.

Potrivit directorului economic al Nova Apaserv, Corneliu Mihai, la sfârșitul lunii martie, 1.724 de dosare erau pe rolul instanței, pentru recuperarea unui debit de 3,05 milioane de lei.

 În cazurile în care au fost deja obținute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dosarele au fost transmise executorilor judecătorești, fiind vorba de 227 de astfel de dosare, pentru care trebuie să se recupereze de la populație peste 410.000 lei.

“I-am rugat pe executorii judecătorești să avem o colaborare cât mai strânsă ca demersurile noastre să fie duse la bun sfârșit și urmăresc personal să se facă popriri pe salarii, pensii. În ultimă instanță, am discutat că, dacă nu sunt venituri, există și posibilitatea legală de a executa imobilele respective. Nu ne dorim, dar ca să ajungem la o executare de imobile trebuie să parcurgem toate celelalte etape, aceasta e ultima etapă",  a declarat Corneliu Mihai.

Numai în ultima lună au fost instituite 40 de popriri pe pensii și salarii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șapte români au murit din cauza infecției cu West Nile. INSP, recomandări pentru populație

astăzi, 07:56

Potrivit informării publicate, joi, de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), 117 români s-au îmbolnăvit, în ultimele patru luni cu virusul West Nile. Dintre toate cel...

„Piața din Libia s-ar putea redeschide pentru oile românești”. Oportunitate importantă pentru crescătorii din Botoșani!

astăzi, 07:28

Vești importante pentru crescătorii de ovine din județul Botoșani și din întreaga țară. Autoritățile române fac demersuri pentru reluarea exporturilor de ovine vii către Libia, o...

Profesorul de sociologie îi explică lui Bulă ce este un hoț

astăzi, 07:15

Ora de Sociologie: - Numim hot pe cel care ia proprietatea altuia – explica profesorul. - Bula, tu nu esti atent! - Ba da, domnule profesor. - Atunci spune-mi, ce as fi eu daca ti-as...