Ponta: Patru condiţii pentru revenirea opoziţiei în Parlament

Liderul PSD Victor Ponta susţine că opoziţia ar renunţa la protestul parlamentar dacă cei de la putere ar accepta "patru condiţii minimale", între care un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă.

Victor Ponta a declarat, pentru "Gândul", că nu a discutat aceste condiţii cu partenerii din USL, dar "speră că rezonează" cu punctul lor de vedere.

Întrebat, la "Interviurile Gândul", care ar fi trei condiţii minimale ale USL pentru încetarea grevei parlamentare, Ponta a răspuns: "Din punctul meu de vedere - şi sper să rezonez din acest punct de vedere şi cu colegii mei liberali - ar fi vorba nu de trei, ci de patru condiţii minimale: un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă; un angajament public din partea celor de la putere că vor participa şi vor recunoaşte Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moţiune de cenzură, nu să stea în bănci fără să voteze; fraudarea votului de către Roberta Anastase trebuie sancţionată şi trebuie date garanţii că nu se va mai repeta aşa ceva în viitor, dacă era la mine în partid un asemenea preşedinte de Camera Deputaţilor eu i-aş fi cerut demisia sau l-aş fi demis imediat; şi în al patrulea rând, trebuie rediscutată modificarea abuzivă a Regulamentului, care a recunoscut în Parlament un partid care n-a candidat niciodată".

Liderul PSD a adăugat însă că nu este "prea optimist" că aceste condiţii vor fi îndeplinite.

"Acestea ar fi cele patru condiţii pentru care eu cel puţin cred că am putea să discutăm o revenire a noastră la Parlament, dar nu sunt prea optimist în această privinţă", a spus Victor Ponta.

Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL au aprobat, la începutul sesiunii parlamentare, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în "protest parlamentar pe perioadă nedeterminată".
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierte, domnișoara dirigintă!”

astăzi, 16:57

Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...