Ponta despre locurile vacante din Parlament: "Așteptăm fie decizii ale instanței, fie decizii politice"

Alegerile parlamentare parţiale pentru mandatele vacante vor fi organizate într-o singură zi, după ce vor fi adoptate hotărâri de instanţă sau decizii politice pentru unii dintre parlamentari, a afirmat președintele PSD, Victor Ponta.

"Mai sunt câteva locuri de parlamentari despre care aşteptăm fie decizii ale instanţei, fie decizii politice - de exemplu colegii de la PNL Silaghi şi Helvig au plecat la Parlamentul European - şi probabil într-o singură zi, într-o singură dată, vom organiza pentru toate acele locuri", a declarat Ponta, conform mediafax.ro.

"Eu am avut o altă opinie strict politică, dar necesita o schimbare de lege, aceea că oricum suntem mulţi parlamentari, 588, şi dacă tot se elibera între timp, mai ales în colegiile în care există dublaj, nu ar trebui să mai facem alegeri. Mi s-a spus că nu e democratic, că trebuie să fim tot 588, câţi au ieşit în alegeri, şi atunci, când strângem un «pachet» întreg, ca să nu facem alegeri în fiecare săptămână, vom face alegerile", a completat Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că la nivelul conducerii partidului s-a decis ca la prima şedinţă a USL să se solicite adoptarea unei decizii pentru convocarea alegerilor parlamentare parţiale pentru mandatele vacante, care trebuie organizate "cât mai repede".

Liderii USL au discutat despre convocarea alegerilor parlamentare parţiale pentru cinci din cele şapte mandate vacante, care să aibă loc cel târziu la începutul lunii noiembrie, subiectul urmând să fie tranşat la prima şedinţă a Uniunii, au declarat, miercuri, pentru mediafax, surse din USL.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...