Ponta dă lecţii PNL-ului: Trădătorii sunt primiţi în PE, dar sunt dispreţuiţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, despre intenţia PNL de a se aflia grupului PPE din Parlamentul European, că trădătorii şi traseiştii sunt primiţi în Parlamentul European, dar sunt dispreţuiţi cum sunt dispreţuiţi şi în România.

Întrebat cum comentează anunţul preşedintelui PNL, privind trecerea parlamentarilor PNL la PPE, Victor Ponta a răspuns: "O îngrozitoare minciună. Eu ţin minte, l-aţi dat dumneavoastră acum o săptămână, când îi spunea domnului Verhofstadt că noi suntem liberali şi aşa rămânem. Cred că pentru imaginea României este un lucru foarte prost. Numai în România s-a întâmplat, de două ori, nu o dată, ca un lider de partid să îşi ia partidul peste noapte şi să şi-l ducă dintr-o parte în alta. Nu mai există niciun precedent", conform Mediafax.

Ponta a mai arătat că "cei de la Bruxelles, Strasbourg, nu vor vorbi despre Antonescu, pentru că nu ştiu cine este Antonescu, ci despre faptul că în România, pentru a doua oară, un partid candidează într-un fel - PD era socialist, PNL, liberal - şi peste noapte, pentru că aşa decid liderii, trec la altă familie politică".

"Să ştiţi că trădătorii şi traseiştii sunt primiţi în Parlamentul European, dar sunt dispreţuiţi cum sunt dispreţuiţi şi în România", a mai spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că "Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist".

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...